Dinamo a obținut calificarea în playoff-ul ligii secunde. „Câinii” au remizat cu Poli Timișoara, dar au obținut un loc în lupta pentru promovare.
Cel mai fericit după calificare a fost chiar contestatul antrenor Ovidiu Burcă. Acesta și-a felicitat elevii, după ce au obținut un loc în primele șase.
Mai departe, acesta a ținut să anunțe că lupta lui Dinamo nu se încheie aici, mesaj ce transmite suporterilor că dorința vestiarului este pronovarea.
„A fost un meci intens, ca pe vremuri. Dar așa cresc echipele. Mă bucur că ne-am calificat în play-off cu acest egal. Nu am făcut niciun calcul. Orice calcul faci, nu prea se întâmplă. Dar chiar dacă azi nu a fost așa cum ne-am dorit, nu trebuie să luăm din merit acestor băieți fantastici. Îmi aduc aminte cum i-am găsit. Erau triști și dezamăgiți. Acum, ne-am calificat și e meritul lor.
Acest prim pas pe care-l facem, îl dedic fanilor. Ce am văzut azi nu am văzut de multă vreme. A fost o atmosferă fantastică. Cei care au rămas alături de noi cred că sunt mândri. Ne dorim să-i aducem pe toți lângă noi, să aducem spiritul lui Dinamo.
Excursia noastră nu se oprește aici. Am bifat o bornă. Am intrat în play-off, poate și cu puțin ajutor divin, și să mergem mai departe. Ne-am dorit foarte mult să ajungem în play-off. Va fi un play-off frumos. Se poate întâmpla orice. Vom lua totul meci cu meci.
Important este să te depășești de la meci la meci, de la zi la zi. Asta am reușit. Am creat o mentalitate demnă de Dinamo. Dinamo înseamnă presiune și să te bați pentru fiecare meci”, a spus Ovidiu Burcă
Administratorul special al lui Dinamo, Vlad Iacob, i-a anunțat pe suporteri că Dinamo va avea un viitor frumos.
„Totul e bine când se termină cu bine. Le datorăm acestor suporteri toată această calificare. Trebuie să felicităm jucătorii, staff-ul tehnic. Ne-au favorizat și rezultatele. În ciuda unui start slab, jucătorii au dat dovadă de ambiție și determinare. Ne așteaptă încă 10 meciuri de play-off și sunt sigur că acest club va ajunge acolo unde merită.
Sunt convins că vom arăta din ce în ce mai bine de acum. (n.r. despre licență) Cu siguranță vom obține licența. Nu se pune problema. În play-off, dacă vom avea stadionul plin cum a fost astăzi, eu zic că nimic nu ne va putea opri din a ne califica înapoi în Liga 1”, a spus Iacob, pentru Digi Sport.