Mesajul incredibil transmis de Ana Bogdan în miez de noapte după eliminarea de la Roma. “Cum să mai continui”

12 05. 2023, 16:34
Mesajul incredibil transmis de Ana Bogdan în miez de noapte după eliminarea de la Roma. “Cum să mai continui”

Ana Bogdan trece prin momente delicate, mai ales după ultimul eșec. Numărul 59 WTA spera într-un rezultat bun în turneul de la Roma. Din păcate, meciul cu Caroline Garcia, unul dramatic, a fost pierdut spre dezamăgirea româncei.

Ana Bogdan, eșec dureros la Roma. Mesajul dat în miez de noapte

Sportiva din România a făcut un meci foarte bun contra numărului 4 mondial, Caroline Garcia. Ana a avut șansa unei victorii uriașe, în turneul găzduit de capitala Italiei. Fiecare dintre jucătoare a câștigat câte un set și s-a ajuns în decisiv. Acolo, românca a reușit să își ridice nivelul jocului și a ajuns la 5 la 3. Dar din acel moment a urmat o cădere inexplicabilă, speculată de către franțuzoaică. Caroline s-a impus cu 7 la 5 și s-a calificat mai departe, spre dezamăgirea româncei.

Știu că te întrebi cum naiba să mai continui când tot ce poți vedea acum sunt neajunsurile și eșecurile. Chiar acum îți cer să te ridici și să lupți, să-ți spui că vei câștiga și vei continua să muncești până când vei obține exact ceea ce îți dorești, a postat jucătoarea, pe rețelele de socializare

Decizia luată de Ana, după eșecul cu Slovenia

A fost una din primele reacții ale Anei, după decizia luată în urma eșecului din Billie Jean King Cup.

Liderul echipei noastre a obținut prima victorie din confruntare, dar a cedat în al doilea meci de simplu și a asistat apoi cum restul colegelor ei au cedat și ele șansa victoriei. De supărare, jucătoarea de 30 de ani a luat o decizie radicală.

A fost intens, frumos, de neuitat, cu râsete și lacrimi, a fost dulce-amărui, dar am trecut prin asta împreună și împreună mergem mai departe pentru momente mai bune! Aș dori să mulțumesc întregii echipe pentru efortul depus, pentru sprijinul lor, pentru toată munca pe care am făcut-o, pentru că și-au pus inimile acolo!

Lucrurile nu au mers așa cum am vrut de data aceasta, dar sunt sigur că o putem face pe viitor! Soarele va răsări și vom încerca din nou!

De asemenea, aș dori să spun că voi lua o pauză de pe rețelele sociale și îmi voi concentra toată energia și timpul pe carieră și viața personală, pe schimbare, evoluție, vindecare, pe a munci mai mult și mai bine, pe a găsi calea prin care să realizez tot ceea ce îmi doresc, cu dragoste și recunoștință pentru ceea ce am trăit până acum și, de asemenea, pentru ceea ce este și ce va fi! Vă mulțumim tuturor pentru sprijin, cuvinte și energie! Pe curând, a scris Ana Bogdan, pe Instagram.