Anamaria Prodan a făcut o nouă postare controversată pe pagina de Instagram, la scurt timp după ce Corina Caciuc i-a născut un nou băiețel lui Laurențiu Reghecampf. Femeia de afaceri susține că este foarte fericită și a vrut să împărtășească cu fani ei tot ce simte.
Fosta vedetă Playboy și-a declarat dragostea pentru iubitul ei, la câteva ore după ce Corina Caciuc a devenit mamă pentru a doua oară.
Anamaria Prodan nu se dezminte! Fosta soție a lui Laurențiu Reghecampf continuă să îl urmărească pe antrenorul român, deşi acesta şi-a refăcut viaţa alături de Corina Caciuc.
Impresara a dovedit încă odată că este la curent cu tot ce se întâmplă în viața tehnicianului și a făcut o postare controversată, imediat după ce a aflat că femeia care ”l-a smuls” pe Laurențiu Reghecampf din brațele ei l-a făcut tată pe antrenorul român pentru a patra oară.
Agentul FIFA a publicat un mesaj care are legătură cu noul ei partener pe rețelele de socializare. Ea a spus cât de fericită o face boxerul Ronald Gavril. De asemenea, a subliniat că sportivul stabilit în SUA o face să se simtă precum o regină.
Te iubesc, Ronald Gavril. Tu mă faci fericită! Tu mă faci să mă simt ca o regină.”, a transmis Anamaria Prodan.
Fosta soție a lui Laurențiu Reghecampf a publicat, de asemenea, o serie de fotografii în care apare alături de iubitul ei. În imagini apare și un buchet de trandafiri, semn că celebrul sportiv are grijă să o răsfețe pe partenera sa de viață.
Fanii impresarei au observat că imaginile în care apar Anamaria Prodan și Ronald Gavril au fost publicate la scurt timp după ce Reghecampf a devenit tată pentru a patra oară. Cu toate acestea, unii au felicitat-o și i-au transmis că se bucură pentru faptul că și-a găsit liniștea în brațele boxerului român.
Sunt atât de fericită pentru tine și pentru că acest OM minunat ți-a redat zâmbetul tău frumos și liniștea sufletească pe care pacostea cealaltă și târfă’sa ți-au răpit-o cu bestialitate. Fiecăruia Dumnezeu a avut grijă să-i dea ceea ce merită.”, a transmis una dintre susținătoarele femeii de afaceri.