O informație care se putea transforma într-o tragedie s-a viralizat rapid pe 30 august 2023, în jurul prânzului: site-ul nostru, playsport.ro, a anunțat că Mircea Rednic a fost operat de urgență, după ce a suferit un infarct.
Din câte se pare, antrenorul celor de la UTA Arad a simțit dureri în piept în timpul meciului de luni împotriva celor de la FCSB, însă nu a considerat că este ceva grav.
Din păcate, durerile au persistat și în următoarele două zile, astfel că miercuri Mircea Rednic a făcut un control medical și a fost operat de urgență pe cord!
„Este bine, se recuperează. Va avea nevoie de câteva zile de pauză, încă nu știm exact când îl vom avea din nou la antrenamente. A simțit dureri în piept din timpul meciului cu FCSB, apoi și zilele următoare. A mers la clinica parteneră a clubului și s-a luat această decizie, de a fi operat. Îi urăm tot binele și îl așteptăm înapoi cât mai repede”, a spus pentru PlaySport patronul celor de la UTA Arad, Alexandru Meszar.
Apoi, după ce știrea a fost preluată și de alte publicații, cei de la UTA Arad au postat pe Facebook un mesaj prin care confirmau cele spuse în exclusivitate de playsport.ro.
Iată mai jos mesajul postat pe rețelele de socializare de UTA Arad:
„Multă sănătate, Mircea Rednic!
În timpul jocului pe care echipa noastră l-a disputat cu FCSB la Arad, antrenorul principal al echipei, Mircea Rednic, a suferit un infarct miocardic.
Astăzi, în urma unui control amănunțit, medicii au decis să-i monteze un stent și să-l țină sub supraveghere la Spitalul Județean, pentru următoarele zile.
Rednic va reveni alături de echipă după aproximativ o săptămână, în funcție de starea medicală de la acel moment.
Îi dorim multă sănătate și îl așteptăm cât mai repede alături de echipă!”