Meme Stoica râde de Boloca după calificarea României.
Daniel Boloca, mijlocașul celor de la Sassuolo, care deține dublă cetățenie, italiană și română, a anunțat, recent, că refuză să evolueze pentru naționala Italiei, dorind să ajungă în „Squadra Azzurra”.
Având în vedere că România s-a calificat la Euro 2024, iar șansele ca Boloca să evolueze pentru Italia, la turneul final, sunt foarte mici, Mihai Stoica l-a ironizat pe jucătorul celor de la Sassuolo, despre care crede că va regreta faptul că a spus „nu” naționalei României.
„Boloca s-ar putea să regrete, un poco, s-a calificat Italia dar Italia este a lui Frattesi şi a lui Barella pe poziţia aia, mai greu pentru Boloca”, a declarat Mihai Stoica, pentru Orange Sport.
„Pentru Boloca ar trebui să-i mai suspende pe 2-3, să-l ia şi pe el, doar aşa”, a continuat Basarab Panduru.
„Prima mea convocare la echipa naţionala României. Părinţii mei s-au născut acolo şi au ajuns în Italia ca cetăţeni extracomunitari.
Nu m-am gândit niciodată că o echipă naţională m-ar putea chema. A fost un sentiment minunat pentru părinţii mei. Eu nu eram foarte sigur, aveam dubii.
I-am şi confruntat: ”Nu vorbesc limba, acasă vorbim mereu italiana şi ştiu doar câteva cuvinte în română, înţeleg când se vorbeşte dar… Ei bine, eu m-am născut aici”.
A fost o oportunitate unică şi au fost foarte fericiţi. Aşa că am acceptat.
Când am ajuns în România, mi-am dat seama de greşeală. Nu înţelegeam nimic! Vorbeau foarte repede.
M-am trezit la prânz sau la cină cu jucători care încercau să mă integreze, iar eu doar zâmbeam şi dădeam din cap ca un idiot. Chiar am avut probleme.
O lună mai târziu, a venit un apel din partea Italiei, de la Roberto Mancini, pentru un stagiu de pregătire cu jucători tineri. Eram plin de entuziasm şi am acceptat. Am înţeles că acesta este destinul meu.
Când s-a trimis convocarea, România m-a sunat pentru a afla care sunt intenţiile mele: «Voi fi sincer cu tine (n.r. cel mai probabil a vorbit cu Edi Iordănescu!). Îţi mulţumesc pentru că m-ai tratat minunat, dar mă simt italian. Mi-ai oferit atât de multe, fără să mă faci să îmi lipsească ceva. Dar nu îmi doresc. A fost un moment grozav de familie, dar din respect pentru tine trebuie să-ţi spun că nu este ceea ce îmi doresc».
Privind în urmă, am greşit acceptând convocarea. Eram complet pe dinafară. Dar nu aş fi putut să ştiu dinainte. Dacă mergi la echipa naţională, trebuie să o faci cu inima.
Şi oricât de recunoscător am fost, nu a fost cazul”, a declarat Daniel Boloca, recent, pentru presa din Italia.