FCSB a câștigat cu mari emoții în fața lui Gaz Metan, însă Meme Stoica are o premoniție interesantă. Managerul general al roș-albaștrilor spune că a trăit o experiență similară când era la conducerea Unirii Urziceni, în 2009, an în care a reușit să câștige titlul în Liga I.
Meme Stoica anunță titlul la FCSB, deși echipa e la egalitate de puncte cu CFR Cluj și mai sunt de jucat patru etape din sezonul regulat, plus playoff. Roș-albaștrii s-au impus cu mari emoții în etapa 26 a campionatului. Echipa antrenată de Toni Petrea a primit vizita lui Gaz Metan și duelul a fost unul foarte echilibrat. Căpitanul Florin Tănase a reușit să facă diferența pe tabela de marcaj, cu un gol frumos marcat în prelungirile partidei.
La scurt timp după victoria cu Mediaș, Mihai Stoica a reacționat prin intermediul unei postări pe Facebook. Managerul echipei recunoaște că echipa a avut „șansă”, însă totul poate avea un deznodământ fericit.
Meme spune că ultimul meci la fel de „norocos” pe care și-l aduce aminte este un Unirea Urziceni 1-0 FC Vaslui, din aprilie 2009, care a condus formația din Urziceni către un titlu istoric.
Nu țin minte un meci al Stelei/FCSB câștigat cu atâta șansă ca cel din seara asta. În schimb, eu am avut o experiență asemănătoare cu Unirea Urziceni la un meci cu Vasluiul. În anul în care am luat titlul”, a fost mesajul postat de Mihai Stoica pe Facebook.
Cu victoria în fața Gazului, FCSB a revenit pe locul 1 în clasamentul Ligii I, la egalitate cu CFR Cluj. Ambele formații vin după trei victorii consecutive în campionat și au un total de 57 de puncte.
În spatele lor, la șapte puncte distanță, se află Universitatea Craiova.
Tănase, omul decisiv din partida cu Gaz Metan, recunoaște că jocul echipei a scârțăit.
Un meci foarte greu, dar ne așteptam. Nu am jucat ce trebuia că să îi deschidem, să ne creăm mai multe ocazii. Important e că am luat cele trei puncte și am revenit pe primul loc. Am făcut un meci slab, nu am jucat ce trebuia. Trebuie să analizăm și să redevenim echipa care eram înainte. Am spus că nu îmi place să joc atacant, dar nu o să mă repet de 100 de ori acum. O să joc unde are nevoie echipa de mine”, a spus Tănase la finalul jocului.
În etapa următoare, FCSB merge în deplasare la UTA Arad. Echipa antrenată de Laszlo Balint vine după o înfrângere cu CFR Cluj, scor 0-1, și este pe locul 8 în clasament. Arădenii sunt despărțiți de doar 4 puncte față de locurile de playoff.
Duelul UTA Arad – FCSB este programat sâmbătă seara, de la ora 20:00.