Manchester United a condus cu 2-0 la Copenhaga, însă la final s-a văzut învinsă cu 4-3.
Meciul din Danemarca a contat pentru etapa cu numărul 4 a grupei A din Liga Campionilor.
Manchester United a plecat favorită în duelul cu FC Copenhaga din Liga Campionilor, iar după doar trei minute de joc trecea în avantaj. Primul gol al partidei avea să fie reușit chiar de un danez, Hojlund, cel care relua în plasă centrarea din flancul drept trimisă de mijlocașul Scot McTominay.
Deblocarea tabelei le-a dat elan fotbaliștilor lui ten Hag, iar în minutul 28 avantajul era dublat. Hojlund nu găsește poarta în Premier League, acolo unde nu are nicio reușită în 8 partide, în schimb a bifat al doilea gol al duelului de pe Parken Stadium.
Situația părea una sub control pentru gruparea din Insulă, însă Marcus Rashford a făcut o eroare de nepermis la acest nivel în minutul 40. Acesta l-a călcat pe gleznă pe Elias Jelert, iar după verificarea VAR a fost eliminat.
Manchester United a acuzat din plin șocul, iar în minutul 45 norvegianul Elyounoussi reducea din ecart. Nu avea să fie ultima reușită a primei reprize, deoarece și Harry Maguire o comitea. Singurul marcator al partidei din tur, englezul a comis un henț în propriul careu, centralul a acordat penalty, iar Goncalves nu a ratat.
În inferioritate numerică, britancii au izbutit golul 3, în minutul 69, prin Bruno Fernandes, cel care l-a învins de la punctul cu var pe polonezul Grabara. Suporterii oaspeților nu s-au bucurat prea mult timp și au trecut din nou de la extaz la agonie. Mijlocașul Lerager a stabilit egalitatea în minutul 83, pentru ca atacantul Bardghji să reușească un gol care nu va fi uitat prea curând de cele două combatante. Se întâmpla în minutul 87, atunci când relua acrobatic, din voleu, fără speranțe pentru Onana.
În urma acestui eșec, Manchester United trece pe ultimul loc în grupa A, cu 3 puncte. Galatasaray coboară pe locul 3, cu 4 puncte, în timp ce Copenhaga urcă pe 2, tot cu 4 puncte, dar cu golaveraj mai bun. Primul loc este acontat, fără drept de apel, de Bayern Munchen. 12 puncte din tot atâtea posibile pentru nemți.