Mbappe și Haaland ar putea fi colegi în atac. Cel puțin așa anunță jurnaliștii de la AS, într-un material dedicat celor două vedete. Mbappe și Haaland par destinați să constituie viitoarea mare rivalitate din fotbal, după ce Messi și Ronaldo n-o să mai fie. Cei doi au deja performanțe deosebite și marchează gol după gol.
Jurnaliștii spanioli cred însă că cei doi ar putea realiza ceea ce Messi și Ronaldo n-aua vut niciodată șansa: să joace împreună în aceeași echipă. Mbappe și Haaland ar urma să formeze un atac de vis pentru una din marile forțe ale fotbalului.
Nu este nicio surpriză că Real Madrid îi dorește pe cei doi jucători. În urmă cu câțiva ani, acest lucru ar fi fost realizabil, mai ales că Florentiono Perez este cunoscut pentru transferurile lui galactice. Impactul sportiv și comercial al lui Mbappe și Haaland în tricoul blanco ar reprezenta o lovitură mare pentru clubul madrilen.
Pandemia de coronavirus a schimbat mult datele în fotbal, iar finanțele implicate într-o eventuală tranzacție ar fi de ordinul sutelor de milioane de euro.
Florentino Perez a fost destul de prudent în ransferuri în ultimii ani, dar dacă Realul se decide să arunce totul pentru a transfera cele două mari vedete, atunci cei de la AS au prezentat sumele astronomice implicate în tranzacție. Doar transferurile ar duce undeva la 300 de milioane de euro, asta chiar și în vremuri de pandemie. Un avantaj ar putea fi dacă Mabppe decide să nu semneze un nou contract cu PSG. Francezul ar deveni liber vara viitoare, o posibilitate dezastruoasă pentru francezi, dar greu de creezut că se va ajunge acolo.
Nici salariile celor doi nu ar fi de lepădat. Mbappe ar putea solicita un salariu apropiat de remunerația de la Paris, aproape 40 de milioane de euro anual. Nici Haaland nu ar veni sub 10 milioane pe an. Cu toate taxele, Realul ar trebui să plătească 92 de milioane doar pe salarii anual. Asta ar duce la 852 de milioane de euro în șase ani.
Este clar că Realul se va orienta măcar către unul din acești mari jucători. Norvegianul celor de la Dortmund pare alesul lui Perez. Mbappe poate semna oricând prelungirea contractului cu PSG. În plus francezul mpoate ajunge și în Premier League, mai ales că ar și o favorită în Anglia. Așa că Realul ar putea alege să forțeze în această vară transferul lui Haaland, văzut drept singurul vârf capabil să se apropie de cifra golurilor marcate de Cristiano Ronaldo