Viitorul lui Kylian Mbappe este încă unul neclar. Aflat pentru câteva zile în vizită, în ţara natală a tătălui său, Camerun, starul francez a refuzat să răspundă la orice întrebare referitoare la contractul său cu PSG.
Mbappe şi-a făcut timp pentru a acorda un interviu unei televiziuni din Coasta de Fildeş, dar a evitat să clarifice situaţia sa de la PSG. Atacantul în vârstă de 24 de ani a anunţat, în schimb, că are planuri mari pentru sezoanele următoare şi îşi propune să câştige cât mai multe titluri. Printre altele, Mbappe vizează să cucerească şi „Balonul de Aur”, cel mai important trofeu individual din fotbalul mondial.
Când mă retrag, vreau să am o satisfacție că am dat totul, chiar dacă cred că voi fi foarte obosit la acel moment. Este clar, vreau să câștig multe trofee și să scriu istorie”, a declarat Mbappe, citat de Marca.
Fotbalistul din Hexagon spune că mai are mulţi ani în faţă şi e ferm convins că îşi va trece în palmares cât mai multe trofee. Din vitrina lui Mbappe lipseşte, până în prezent, trofeul Ligii Campionilor.
Cel mai aproape de a câştiga Champions League a fost în 2020. Atunci, PSG se înclina în marea finală, în faţa nemţilor de la Bayern Munchen, scor 0-1. Golul bavarezilor a fost marcat chiar de un francez, Kingsley Coman.
De obicei, nu mă uit în urmă, la ce ar fi putut fi. Nu-mi place să analizez fiecare decizie pe care am luat-o. În plus, sunt departe de finalul carierei și pot să-mi îndeplinesc toate obiectivele”, a transmis, plin de încredere, Mbappe.
Fotbalistul în vârstă de 24 de ani a intrat în ultimul an de contract cu gruparea de pe „Parc des Princes”. Preşedintele lui PSG, Al-Khelaifi, i-a dat un ultimatum lui Mbappe şi i-a comunicat public acestuia că are în faţă două variante: fie îşi prelungeşte angajamentul, fie pleacă în această pauză de vară.
Mbappe insistă, în schimb, să-şi ducă la bun sfârşit acordul cu parizienii şi să plece gratuit în iulie 2024. Potrivit informaţiilor din presa franceză, PSG i-ar fi oferit lui Mbappe 40 de milioane de euro pentru a accepta un transfer în această perioadă de mercato. Jucătorul de 24 de ani ar fi refuzat politicos, urmărind să încaseze, în 2024, întreaga primă de fidelitate, în valoare de 80 de milioane de euro.
În plus, dacă va deveni liber de contract vara viitoare, Mbappe va putea să solicite noului său club o sumă importantă la semnare.