”Matur, cu experiență. Nu vom ști cine va fi titular”. Becali, încântat de cea mai recentă mutare de la FCSB

Cristian Stan 28.09.2023, 08:39

FCSB s-a impus cu scorul de 2-0 contra celor de la FC Bihor, în prima etapă din grupa C a Cupei României.

Gigi Becali a analizat partida contra formației din liga a 3-a, iar printre remarcați s-a regăsit și Cristi Ganea, un jucător aflat la debut în tricoul vicecampioanei.

Concurență pentru Radunovic la FCSB

Elias Charalambous a trimis în primul 11 al partidei din Cupa României fotbaliști cu mai puține minute de joc, însă, cu toate acestea, FCSB a reușit să câștige la zero. David Miculescu și Siyabonga Ngezana au punctat pentru roș-albaștri, un succes care face ca aceștia să fie neînvinși timp de o lună în orice competiție internă.

La finalul duelului de la Oradea, patronul Gigi Becali a ținut să vorbească despre prestația jucătorilor săi, inclusiv despre George Gogescu și Cristi Ganea, cei care au fost utilizați, în premieră, în această stagiune, de liderul României.

Nu pot să spun că mi-a plăcut cineva anume. Pe Gogescu l-am văzut prima dată și nu m-a impresionat, dar nu a greșit deloc, a jucat bine. Nici nu avea cum să mă impresioneze, a jucat închizător.

Djokovic mi-a plăcut astăzi, mi-a plăcut foarte mult și Ganea. Jucător matur, cu experiență, nu pierde mingea deloc. A fost primul lui meci, a fost ce mă așteptam și va fi din ce în ce mai bun.

Radunovic prea era lejer. Bun jucător, dar nu avea niciun fel de emoții, era titular, n-avea treabă. Acum o să vedem. Va juca tot el, până intră Ganea în ritm, dar apoi nu vom ști cine va fi titular”, a afirmat Becali la Prima Sport.

Cristi Ganea a jucat până în minutul 78 al duelului cu FC Bihor, atunci când a fost înlocuit cu Ionuț Panțâru. Pentru fotbalistul adus de FCSB în această vară de la formația greacă Panathinaikos este primul meci oficial din ultimele 10 luni și jumătate.

În ciuda faptului că a fost lăudat de patron, jucătorul are concurență serioasă în flancul stâng al apărării, acolo unde muntenegreanul Risto Radunovic este titular incotestabil încă din momentul venirii, mai exact ianuarie 2021.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622