Mașina de 500.000 de euro pe care și-a cumpărat-o Adrian Mititelu junior. S-a lăudat pe internet cu bolidul de lux

28 11. 2023, 12:35

Adrian Mititelu Jr. radiază de fericire în aceste momente, după ce a făcut o nouă achiziție. Omul de afaceri și-a cumpărat o mașină de mare fiță și a postat imagini cu ea pe rețelele de socializare.

Cum arată bolidul de lux al lui Adrian Mititelu Jr.

Adrian Mititelu jr, fiul patronului de la FC U Craiova, s-a lăsat pe rețelele de socializare cu noul său bolid de lux. Afacerul român a recunoscut că a cheltuit o sumă importantă pentru mașina la volanul căreia s-a afișat la începutul acestei săptămâni. El a scos din buzunare nu mai puțin de 500.000 de euro pentru bijuteria pe patru roți, dar nu-i pare rău deloc că a făcut această investiție.

Noua mașină a lui Adrian Mititelu jr are plăcuțe cu numere roșii, ceea ce înseamnă că urmează să fie înmatriculată. Mercedesul pentru care tânărul a plătit 500.000 de euro este înregistrat în județul Ilfov.

Ce dotări are bijuteria pe patru roți

”Bestia” de 500.000 de euro a lui Mititelu jr. are bodykit Widestar care include aripi evazate și un eleron pe acoperiș, ambele din fibră de carbon. Autoturismul este dotat și cu jante Monoblock Platinum Edition de 23 de inchi și motor V12 de 6.0 litri, care dezvoltă 850 de cai putere. Bolidul de lux poate ajunge la o viteză de 100 km/h în doar 4 secunde.

Fiul proprietarului de la FC U Craiova, la fel ca Mirel Rădoi

Mirel Rădoi, fostul selecționer al naționalei României, deține și el un autoturism asemenea celui pe care l-a achiziționat recent fiul patronului de la FC U Craiova. Dani Olăroiu, fiul antrenorului de la Sharjah FC a fost și el văzut plimbându-se cu același tip de autoturism.

Fostul selecționer al primei reprezentative a spus într-un interviu acordat pentru presa centrală că a cheltuit foarte mulți bani de-a lungul timpului.

Eu am câştigat 15 milioane în toată cariera, din care vreo șase s-au dus pe maşini. S-au mai dus vreo două pe ceasuri”, recunoștea Mirel Rădoi.