Markovic, euforic după ce a fost decisiv cu CFR Cluj: „Mergem până la campionat. Pot fi atacantul naționalei”

10 04. 2022, 22:53
Markovic a fost criticat după partida cu FC Argeş Copyright: xRazvanxPasarica/SPORTxPICTURESx

Jovan Markovic a fost „arma secretă” a lui Laurențiu Reghecampf în meciul cu CFR Cluj. Atacantul de 21 de ani a fost introdus la pauză în locul lui Elvir Koljic și a egalat la 2 în minutul 69 cu o super execuție.

De asemenea, el a mai ratat o ocazie uriașă câteva minute mai târziu, când a trimis în bara transversală cu un șut lobat din marginea careului de 16 metri. După meci, el a recunoscut că această victorie a generat o euforie în vestiarul oltenilor, dar și că se gândește că echipa sa a reintrat cu șanse bune în lupta pentru titlu.

Jovan Markovic are planuri mari pentru perioada următoare, atât la echipa de club, cât și la națională

De asemenea, Markovic, care a bifat deja 3 selecții la naționala mare a României în mandatul lui Mirel Rădoi, a anunțat că este pregătit să asigure poziția de atacant a acesteia, poziție în care echipa națională suferă foarte mult în acest moment.

Mă bucur foarte mult că am reușit să câștigăm. Suntem acum într-o euforie foarte mare, sper să câștigăm și următoarele meciuri și să ne batem chiar și la campionat. Pot să fiu atacantul naționalei. Mă bucur că am reușit să fac un meci bun. Sper să fac mai multe meciuri bune și să ajung la echipa națională.

A fost o nebunie. Speram să câștigăm, aveam încredere în echipa mea, în colegii mei. A fost un public minunat, le mulțumim că au venit și sperăm să vină mereu așa. Ținta noastră este locul doi, Cupa României și, dacă avem șansa, mergem până la campionat, nu e problemă. Am făcut câteva greșeli în meciurile mult mai ușoare, pe care trebuia să le câștigăm. Asta este, mergem înainte spre meciurile viitoare”, a spus Jovan Markovic la finalul meciului.

Alexandru Crețu, uluit de atmosfera din Bănie

Alexandru Crețu a marcat primul său gol în Liga 1 după aproape 7 ani și după meci s-a arătat fascinat de suporterii Universității Craiova. El a dezvăluit că a fost doar a doua oară în cariera sa când un întreg stadion i-a strigat numele.

Nu ai cum să nu câștigi cu asemenea suporteri în spate și cu atât a fost bucuria mai mare cu cât am câștigat în ultimul minut. Mă bucur, pentru mine golurile sunt bonusuri, încerc să îmi ajut echipa. Cred că e a două oară în cariera mea când mi se întâmplă asta, mi s-a mai întâmplat la Maribor. Nu credeam că în Oltenia poate fi așa. Mă bucur pentru mine în primul rând, pentru că muncesc din greu în timpul săptămânii”, a spus și Alexandru Crețu.

Nicușor Bancu a greșit decisiv la al doilea gol al CFR-ului, marcat de Claudiu Petrila. El a apreciat că echipa sa a meritat victoria și că adversarii nu au arătat mare lucru în acest meci.

Chiar dacă am făcut o greșeală la scorul de 2-1, eu zic că am meritat să câștigăm. Nu au arătat mai nimic. Simțeam că putem să câștigăm în această seară. Ne-am creat foarte multe ocazii, am marcat trei goluri, nu reușește oricine. Sperăm să batem tot până la final. Ne așteaptă un meci foarte greu la Farul și sperăm să câștigăm și acolo. A fost greșeala mea la golul doi, trebuia să dau tare în minge. Ne-a lipsit această atmosferă. Victoria a venit în mare parte datorită lor. Principalul obiectiv este Cupa României, iar în campionat locul doi”, a declarat și fundașul stânga al Universității Craiova și al naționalei României.

Cum au arătat echipele de start la Universitatea Craiova 3-2 CFR Cluj:

Universitatea Craiova: Pigliacelli – Vătăjelu, Papp, Screciu, Bancu – Mateiu, Al. Crețu – Gustavo, Nistor, A. Ivan – Koljic
Rezerve: Lazar, Găman, M. Constantin, Șt. Vlădoiu, Bic, Roguljic, Baiaram, Cîmpanu, Markovic
Antrenor: Laurențiu Reghecampf

CFR Cluj: Hindrich – Susic, Burcă, Graovac, Camora – Bordeianu, Boateng, C. Deac – Neguț, Debeljuh, Omrani
Rezerve: Sava – Cr. Manea, Fl. Ștefan, Yuri, Sigurjonsson, Chipciu, A. Păun, Petrila, Dugandzic
Antrenor: Dan Petrescu

Stadion: Ion Oblemenco (Craiova)
Arbitru: Petrescu Radu (Bucureşti) / A1: Marica Mihai Marius (Bistriţa), A2: Tunyogi Ferencz (Zalău)