Marius Șumudică a fost pe bancă la meciul în care Gaziantep a înfruntat Fenerbahce, în etapa cu numărul 20 din SuperLiga Turciei, după problemele medicale de acum câteva zile. Antrenorul român a recunoscut la interviul dinaintea partidei că a fost sunat în această perioadă de legendarul Fatih Terim, care l-a încurajat.
Gaziantep a pierdut cu 1-0 pe teren propriu duelul cu Fenerbahce din etapa cu numărul 20 și a ajuns pe locul 16 în SuperLiga din Turcia. Antrenorul român s-a consumat foarte mult pe bancă, în condițiile în care acum câteva zile a fost internat de urgență în urma unor complicații la plâmâni.
Marius Șumudică a acordat un interviu înaintea partidei și a dezvăluit că a fost încurajat în aceste momente dificile de legendarul Fatih Terim, fostul adversar din SuperLiga Turciei, actualmente antrenor la Panathinaikos. Tehnicianul lui Gaziantep a ținut să-i mulțumească și a spus că telefonul de la „Împărat” l-a ajutat foarte mult.
„Multe mulțumiri lui Fatih Terim. M-a sunat când eram în spital. Mi-a zis că țara are nevoie de mine și că sunt cel mai bun.
Faptul că Fatih Terim m-a sunat a fost mai bun decât un antibiotic”, a declarat Marius Șumudică.
🎙️Gaziantep FK Teknik Direktörü Marius Sumudica’nın maç önü açıklamaları. #GFKvFB pic.twitter.com/ST6Q1ojvKn
— beIN SPORTS Türkiye (@beINSPORTS_TR) January 14, 2024