Marius Șumudică aruncă bomba: „E greu să refuz Petrolul”

12 03. 2024, 21:08

După ce a încheiat contractul cu Gaziantep, în Turcia, numele lui Marius Șumudică a început să circule din ce în ce mai mult pe buzele oamenilor din fotbalul românesc. CSU Craiova și Petrolul Ploiești ar fi fost gata să bată palma cu nonconformistul tehnician.

Marți seara, Marius Șumudică a vorbit despre posibilitatea încheierii unui angajament cu cei de la Petrolul Ploiești.

„Este adevărat că au fost discuții cu cei de la Voluntari și Petrolul, dar am refuzat, pentru moment. Întoarcerea mea în țară a fost generată de niște probleme familiale, care necesitau prezența mea. De aceea am luat decizia, nu au fost probleme cu jucătorii, aveam o relație excelentă, vedeam și imaginile de ziua mea, de pe 4 martie, nu erau probleme.

Dar am considerat că este mult mai importantă prezența mea în sânul familiei. Nu mă deranja nimeni, am luat echipa de la 0 puncte, ajunsesem la 1 punct de salvare.

S-a văzut și cu Besiktas, cei mai buni de pe teren au fost jucătorii aduși de mine. Sunt printre puținii antrenori care au adus jucători români după el, și-a asumat un risc din punct de vedere”, a declarat Șumudică, la Digi Sport.

Marius Șumudică: „Vreau o pauză de la fotbal”

Marius Șumudică a recunoscut că Petrolul Ploiești e un club greu de refuzat. Astfel, dacă antrenorul nu și-ar fi luat o pauză acum, ar fi acceptat să semneze.

„La plecare au fost trei sferturi dintre jucători au venit la mine la hotel, nu își doreau să ne despărțim, a fost o perioadă OK, dar eu obosisem și problemele m-au făcut să mă întorc. De aceea și vreau o pauză de la fotbal, vreau să stau acasă, să fiu alături de mine.

Chiar dacă este greu să refuz Petrolul, sunt prieten cu Marian, m-au sunat și suporterii de acolo, dar și cei de la Rapid, care au încercat să mă convingă să merg la Petrolul. Era foarte tentant să merg acolo, alături de Marian, de suporteri, de tot ceea ce înseamnă Petrolul”, a încheiat Șumudică, potrivit sursei citate.

Marius Șumudică, Mircea Lucescu și Victor Pițurcă se numără printre antrenorii cunoscuți, cu mare experiență, care sunt „pe bară”, în acest moment.