Marius Lăcătuș s-a implicat și el în scandalul de la națională. Ce a spus stelistul după atacul lui Hagi la selecționerul Edi Iordănescu

Ioan Valentin Oprea 15.03.2023, 18:03
Marius Lăcătuș s-a implicat și el în scandalul de la națională. Ce a spus stelistul după atacul lui Hagi la selecționerul Edi Iordănescu

După ce Gică Hagi l-a criticat dur pe selecţionerul Edi Iordănescu pentru neincluderea lui Ianis Hagi pe lista preliminară a stranierilor convocaţi pentru meciurile cu Andorra şi Belarus, Marius Lăcătuş spune că Iodănescu jr. trebuia să aibă mai întâi o discuţie cu fiul “Regelui”.

Absent de pe teren o lungă perioadă de timp, din cauza unei grave accidentări suferite la genunchi, Ianis Hagi nu şi-a găsit încă locul în garnitura de start a scoţienilor de la Glasgow Rangers. Fotbalistul în vârstă de 24 de ani a luat loc mereu pe banca de rezerve şi a strâns puţine minute de joc la gruparea de pe “Ibrox Stadium”.

Minute puţine pentru Ianis Hagi

19 minute cu St. Johnstone, 45 de minute cu Partick Thistle, un minut cu Kilmarnock, 14 minute cu Hibernian şi 13 minute cu Raith sunt cifrele fiului “Regelui” de la revenirea la Rangers. În alte patru partide, Ianis Hagi nu a fost aruncat deloc în luptă pe teren.

Întrebat despre reacţia furibundă a lui Gică Hagi la adresa lui Edi Iordănescu, Marius Lăcătuş speră că selecţionerul a avut o discuţie clarificatoare cu fotbalistul lui Glasgow Rangers.

Gică era supărat că Ianis nu a fost inclus pe lista preliminară. Chiar a spus că nu și-ar fi dorit neapărat să joace, ci să fie în lot. Chiar vreau să cred că Edi a avut o discuție cu Ianis înainte de a face lista și i-a explicat motivele. Cred că a avut discuția asta între ei doi, poate Gică nu știe de ea sau poate știe”, a explicat Lăcătuş, la emisiunea Digi Sport Special.

Crede că e mai bine că a rămas la Glasgow

Fosta legendă a Stelei crede, de asemenea, că este mai bine pentru Ianis Hagi că a rămas în Scoţia pentru a se pregăti cu lotul antrenat de olandezul Giovanni van Bronckhorst.

Eu cred că cei de la Rangers nu riscau să-l bage în teren dacă nu era recuperat. E clar că ritmul nu-l are. Eu cred că și cei de la club au avut o discuție cu Ianis despre acest lucru, dacă să vină și să nu joace deloc. Poate Ianis rămâne acolo și e mai bine pentru el, pentru viitor”, a adăugat Lăcătuş.

Hagi, nervos pe Iordănescu jr.

La scurt timp după ce FRF a făcut publică lista preliminară a stranierilor convocaţi pentru primele două partide din preliminariile pentru EURO, Gică Hagi a intrat în conflict deschis cu Edi Iordănescu.

De ce e Pitu pe listă şi Ianis nu? Ianis poate face în zece minute mai multe decât Pitu, datorită experienţei superioare pe care o are. Selecţionerul ne-a dat un mesaj foarte clar. Mi se pare că Ianis nu e important pentru echipa naţională”, a afirmat, pe un ton tăios, actualul antrenor principal al Farului Constanţa.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622