Farul a învins în deplasare pe Rapid, scor 2-1, în prima etapă din playoff, după un joc excelent al fotbaliștilor lui Gheorghe Hagi, dintre care s-a remarcat Louis Munteanu.
Atacantul Farului a marcat în această partidă două goluri și a ajuns la 5 goluri și 3 pase de gol în sezonul 2023-2024 din Liga 1, în care a jucat 24 de partide până acum.
Louis Munteanu, autorul celor două goluri ale Farului, i-a trimis, înaintea meciului, mesaje portarului Rapidului, Marian Aioani, care a fost transferat în această iarnă de echipa din Giulești de la Farul.
„Sunt fericit că am reușit să marchez. Chiar glumeam pe faza asta cu Marian Aioani. Marian e ca fratele meu. I-am dat mesaje în fiecare zi: ‘Mariane, vezi că îți dau gol!’ Dacă te gândești la lucrurile acestea, vin. Probabil că i-am scăzut moralul”, a declarat, după partidă, Louis Munteanu.
Atacantul Farului a mai spus că echipa sa are ca obiectiv să ajungă în cupele europene, iar el speră să fie din nou golgheterul din playoff.
„Am scos aici o victorie mare. Nu mai avem presiune, dar asta nu înseamnă că vom renunța. S-a văzut în seara asta că am avut atitudine, personalitate. A fost o seară perfectă. Ambele pase au fost perfecte și le mulțumesc. Asta ne-am propus. Să ajungem în cupele europene. Am avut posesie. Așa a fost și anul trecut. În play-off am fost decisiv. Sper ca și anul acesta să fiu golgheterul play-off-ului.
Am făcut un meci bun. Au fost fani. Este mai bine cu fani. A fost atmosferă. Aici mereu e foarte frumos”, a mai spus Louis Munteanu.
Louis Munteanu are o cotă de piață de 1,5 milioane de euro, conform Transfermarkt.
Farul este pe poziția a 5-a în clasamentul playoff, cu 25 de puncte, la 2 puncte de primul loc care oferă acces în playoff-ul Europa Conference League.