Ajuns la 39 de ani, Roger Federer se apropie de finalul carierei. Elvețianul a fost măcinat de accidentări în ultimul an, iar ultima sa partidă oficială datează de la începutul lui 2020. Fostul număr 1 mondial are în continuare probleme cu recuperarea și a decis să se retragă de la un turneu ATP.
Roger Federer împlinește 40 de ani în luna august și finalul carierei îi bate la ușă. 2020 a fost un an extrem de dificil pentru elvețian. Nu doar pandemia de coronavirus i-a pus probleme lui Federer, ci și problemele fizice. Accidentat în timpul turneului Australian Open 2020, Roger Federer a trebuit să fie operat de două ori la genunchiul drept. Prima intervenție chirurgicală a avut loc în luna februarie, însă recuperarea nu a decurs conform planului. Federer a acuzat în continuare probleme și în luna iunie a suferit o nouă operație la acelasi genunchi.
Elvețianul a tras tare la recuperare pentru a reveni la capacitate maximă în circuit, însă vârsta își spune cuvântul. Problemele persistă și l-au determinat să renunțe la turneul de Masters de la Miami. Totul a fost confirmat de agentul lui Federer, Tony Godsick.
Acesta a spus că elvețianul preferă să participe în turnee mai mici momentan, cum sunt cele de la Doha sau Dubai, iar ulterior să revină treptat în circuitul mare.
Pierre Paganini, preparatorul fizic al lui Federer, a venit cu o explicație ceva mai îngrijorătoare. Paganini spune ca problemele fizice ale lui Federer sunt încă prezente.
Mușchii săi s-au deteriorat considerabil”, a fost anunțul îngrijorător făcut de Pierre Paganini, potrivit spaniolilor de la AS.
Elvețianul este, împreună cu Nadal și Djokovic, printre cei mai uriași jucători pe care i-a avut tenisul masculin. Roger Federer deține încă recordul pentru cele mai multe titluri de Grand Slam câștigate. Nu mai puțin de 20 de trofee de Grand Slam are Federer, la fel ca rivalul Rafa Nadal.
Cele mai multe succese ale elvețianului au avut loc la Wimbledon (8).
Din spatele celor doi vine puternic și Novak Djokovic, care după succesul de la Australian Open a ajuns la 18 titluri de Grand Slam. În lupta cu Federer și Nadal, Djokovic este ajutat și de vârstă, fiind cel mai tânăr. Djokovic va împlini 34 de ani în luna mai.
Sârbul a egalat recent un alt record impresionant deținut de Federer. A ajuns la 310 săptămâni în fruntea ATP, urmând să depășească în curând performanța elvețianului.
Roger Federer este în acest moment pe locul 5 în ierarhia mondială.