Invitat la podcast-ul lui Jorge, Gheboasă a vorbit deschis despre experiența Survivor 2023. Fostul Faimos a oferit detalii despre momentul în care a zis că vrea să plece acasă, dar și despre prima masă luată, după ce a părăsit jungla dominicană. „Mâncam cu o mână, fumam cu alta”, spune fostul concurent al emisiunii de la Pro TV.
Nu cu mult timp în urmă, Gheboasă a fost invitat la podcast-ul „Vorba lu’ Jorge”. În ediția din 11 ianuarie a competiției de la Pro TV, artistul a răbufnit și a cerut eliminarea sa de la Survivor România 2023. Acum, fostul concurent a vorbit deschis despre momentul în care s-a ridicat în consiliu și a spus că își dorește să plece acasă.
În cadrul podcast-ului menționat, Jorge i-a reamintit cântărețului: „Mulți te-au votat să rămâi”. Gheboasă a explicat că a „intrat cu stângul în această emisiune” și consideră că a făcut o greșeală. Totodată, artistul a vorbit și despre prima masă pe care a luat-o după ce a părăsit Republica Dominicană. „Mâncam cu o mână, fumam cu alta”, a spus el.
În plus, fostul concurent de la Survivor 2023 a avut și o precizare pentru persoanele care l-au acuzat că a decis să părăsească competiția, pentru că nu mai putea rezista fără „substanțe interzise”. Gheboasă le-a explicat acestora că este sportiv, așa că nu are nevoie de astfel de substanțe.
În cadrul unui interviu pentru fanatik.ro, Gabriel Gavris (numele real al artistului) a dezvăluit motivul pentru care că a părăsit competiția din Republica Dominicană. Potrivit spuselor sale, a luat această decizie pentru simplul fapt că îi era foame. De asemenea, pe artist l-a cuprins și dorul de casă, de familie și apropiați.
„Eu am plecat doar pentru că mi-era foame. Mi-era foarte dor de casă, de ai mei, de cei dragi. Iubita mea, când am ajuns acasă… Nu îi venea să creadă. Ea nu voia să ies. Voia să câștig concursul. Ea este persoanele din spatele meu, cea care îmi dă putere. Cel mai greu moment din viața mea pot să zic că a fost, într-adevăr, la Survivor”, a precizat Gheboasă pentru sursa citată.
Gabriel este de părere că Survivor este o competiție mult mai dură decât copilăria lui (a crescut într-un cartier din Târgoviște). „Poate alții ar rezista mai mult, dar eu nu am putut”, a adăugat Gheboasă.