La gala FIFA de la Paris în care au fost premiaţi performerii din 2022 ai sportului rege, a fost prezent şi preşedintele FRF, Răzvan Burleanu.
Acesta a putut să îl aplaude astfel pe Lionel Messi pentru un nou trofeu individual cucerit după ce alături de naţionala sa, „Puricele” a triumfat la ediţia Cupei Mondiale din Qatar, de la finalul anului trecut.
În imaginile surprinse pe transmisiunea live a evenimentului din capitala Franţei, fanii fotbalului l-au putut observa pe reprezentatul României înconjurat de nume mari din fenomen.
Astfel, Burleanu l-a avut în dreapta lui pe patronul celor de la PSG, Nasser Al-Khelaifi. În spatele celor doi putând fi observat şi fostul mare arbitru italian Pierluigi Collina, prezent şef al arbitrilor FIFA.
Datorită prezenţei sale în cadrul Congresului FIFA, Răzvan Burleanu se bucură de prezenţa la marile competiţii. Sau la evenimente precum cel de luni seară. În noiembrie, la Cupa Mondială din Orientul Apropiat el a fost prezent pe arenele competiţiei regină a fotbalului.
La unul dintre jocuri, camerele l-au suprins în apropierea fostelor mari vedete ale Braziliei, Cafu, Roberto Carlos și Ronaldo.
Dacă în aproape toate cazurile, Burleanu a fost oaspete, la tragerea la sorţi a grupelor Euro 2020, care a avut loc în noiembrie 2019, el a fost prezent în sală în calitate de gazdă. Şi asta pentru că evenimentul a fost găzduit la Bucureşti, în complexul Romexpo.
În cadrul anchetei anuale a forului internaţional, a existat un selecţioner care nu a oferit voturile sale. Zlatko Dalic, omul care a adus medalia de bronz Croaţiei la Cupa Mondială din Qatar, a refuzat să îşi exprime opţiunile în semn de protest faţă de felul în care FIFA a stabilit nominalizările pentru premiile individuale.
”Cred că merităm mai mult respect, având în vedere ce am realizat. Am bătut cea mai bună echipă din lume, Brazilia, și am câștigat câte o medalie la ultimele două ediții de Cupă Mondială. Doar Franța a mai reușit asta. În cele 23 de meciuri pe care le-am jucat de la EURO 2020 încoace, am pierdut de doar două ori.
Uitați-vă la cei 14 jucători de pe listă. În afară de Modric, unde sunt ceilalți jucători ai Croației? Nu vreau să dau nume, dar chiar nu e loc pentru Mateo Kovacic? Unde e Gvardiol? A fost în echipa ideală atât la Cupa Mondială, cât și în Bundesliga. Nu merita Livakovic să fie unul dintre finaliști pentru premiul de portarul anului?”, s-a întrebat selecţionerul croat.