„Mă veți ucide, asta e sigur”. Pep Guardiola, discurs fără precedent la adresa contestatarilor
Manchester City a cheltuit foarte puțin pe transferuri în această vară, comparativ cu sezoanele precedente.
Chestionat pe acest subiect, Pep Guardiola nu a ezitat să o atace pe rivala Chelsea, cea care a cheltuit peste 1 miliard de euro pe jucători în ultimul an de zile.
Pep Guardiola, ”înțepături” către rivală
Manchester City a câștigat toate trofeele puse la bătaie în sezonul trecut, reușite ce l-au determinat pe Pep Guardiola să nu cheltuiască foarte mulți bani pe transferuri în această vară. Este o politică mai puțin abordată de antrenorul spaniol, ținând cont de sutele de milioane aruncate pe jucători în cei 7 ani de mandat în Anglia, prin urmare bresa britanică i-a aruncat niște întrebări la fileu.
Proaspăt campion în Supercupa Europei, tehnicianul a ținut să precizeze că el nu s-ar mai putea regăsi pe banca grupării engleze, dacă s-ar aplica modelul celor de la Chelsea, formație care n-ar limite la transferuri. Totodată, ibericul a dat și câteva exemple de transferuri ratate de Manchester City, doar pentru că nu au vrut să cheltuiască prea mult pe jucătorii respectivi.
”Nu aș putea sta aici dacă am cheltui ceea ce a cheltuit Chelsea în ultimele două ferestre de transfer, m-ați ucide.Mă veți ucide, asta e sigur. Am fi sub control așa cum nu v-ați putea imagina. Trebuie să vedem ce se întâmplă în piață și dacă putem face asta și să plătim ceea ce credem că este corect.
L-am vrut pe Maguire și nu l-am cumpărat pentru că nu am vrut să plătim, l-am vrut pe Cucurella și nu am plătit, l-am vrut pe Alexis Sanchez și nu am plătit.Până la urmă vom plăti ce este corect să facem asta. Altfel avem academia. Nu vom fi disperați doar să luăm un alt jucător. Nu critic nicio secundă pe Chelsea. Spun că dacă o facem, suntem morți, peste tot în lume. Mintea oamenilor trebuie să se schimbem toată lumea cheltuiește, nu doar City.
Ei pot face ce vor Vor să facă cel mai bun fotbal posibil pentru fani, vor să câștige titlurile și cu fiecare sezon să devină din ce în ce mai buni. Toată lumea câștigă. E atât de amuzant. Mi-ar plăcea să fie mai scurtă, mi-ar plăcea să se termine fereastra de transferuri înainte de sezon, dar asta este”, a declarat Pep Guardiola, la conferința de presă înaintea partidei cu Newcastle.
În această vară, Manchester City a transferat doar doi jucători: fundașul Josko Gvardiol (90 milioane de euro de la RB Leipzig) și mijlocașul Mateo Kovaci (29 milioane de euro de la Chelsea). În comparație, formația finanțată de Todd Boehly a achitat în această perioadă de mercato pentru jucători 388 milioane de euro, după ce în sezonul trecut veneau fotbaliști pe Stamford Bridge în valoare totală 611 milioane de euro.