Florin Răducioiu (53 de ani) a rămas impresionat de recitalul oferit de Alexandru Mitriță (28 de ani) la meciul dintre Poli Iași și Universitatea Craiova. Oltenii s-au impus cu 4-1 în Copou și au urcat pe pozitia secundă a Superligii.
Pe pacursul primei reprize, jucătorul „juveților” a acuzat dureri și părea că este o accidentare ce-l va determina pe Laurențiu Reghecampf (47 de ani) să-l schimbe la pauză. Nu a fost cazul, iar fotbalistul a oferit un show total în partea a doua a partidei, oferind o pasă senzațională pentru golul secund al oltenilor și marcând golul de 3-1, care practic a spulberat complet speranțele gazdelor.
Extrema stângă a fost lăudat și felicitat de Florin Răducioiu pentru evoluția pe care a avut-o în acest meci. Fostul internațional român consideră că vicotoria Universității Craiova i se datorează într-o mare proporție.
„Mitriţă e senzaţional, a pictat pe teren! A fost inexistent în prima repriză, dar în a doua repriză a fost altceva. E un jucător fantastic. Victoria este 90 la sută datorită lui, datorită a ceea ce a inventat. Felicitări lui, mi-a plăcut mult de Mitriţă! Craiova a avut multe probleme în atac, dar Mitriţă a luminat jocul”, a declarat Florin Răducioiu la Prima Sport 1.
Floin Răducioiu a adăugat o comparație prin care numele lui Alexandru Mitriță a fost asezat lângă Hagi și Maradona.
„Mă încântă acest jucător, are o biomecanică rapidă, tipică jucătorilor scunzi, ca Hagi, Maradona.” – a adăugat actualul analist sportiv.
Înainte de acest meci, în primele patru etape, fotbalistul transferat de Craiova în această vară a contribuit la toate golurile reușite de fotmația din Bănie. Jucătorul oltenilor obținut două penalty-uri, pe care Andrei Ivan le-a transformat, și a oferit două assisturi pentru Jovan Markovic.