„Mă duc cu vinul, băieții vor avea prime speciale!” Adrian Mititelu, în al 9-lea cer după decizia de rejucare
Adrian Mititelu a avut dreptate, Comisia de Recurs de la FRF a decis rejudecarea partidei cu Sepsi. Cel mai probabil aceasta va avea loc pe 16 martie. Patronul oltenilor s-a bucurat dar recunoaște că locul în play-off nu este asigurat.
Adrian Mititelu, reacție savuroasă după ce a aflat verdictul. „Merg cu vinul la antrenament”
Patronul oltenilor recunoaște că i s-a luat o povară de pe inimă, după ce echipa lui a avut câștig de cauză și va rejuca meciul cu Sepsi. Mai mult, fotbaliștii lui Napoli vor avea o surpriză din partea finanțatorului.
Eu de felul meu nu beau, să nu credeți că sunt vreun bețiv sau ceva. Dar o să mă duc cu vinul. Ei oricum au prime, că am dat prime speciale de mi-a venit rău. Toți au prime pentru accederea în play-off, prime serioase, 5-10-15 mii de euro, a comentat Mititelu la Prosport
Mititelu își avertizează fotbaliștii că acum totul depinde de ei. Calificarea în play-off este departe de a fi decisă.
Acum avem poate 51% șanse dar nu trebuie să ne culcăm pe o ureche. A fost o greșeală, uitați-vă la toate cazurile la nivel internațional, pe care l-am pus la dispoziție, Franța, Germania, Belgia, toată lumea, rejucare, la chestii mult mai grave! Meciul nu trebuia să fie întrerupt, se putea juca. Nu a fost un caz în care să spună cineva că nu mai poate să joace, a mai precizat Mitielu.
Sepsi merge la TAS
Attila Hadnagy, directorul celor de la Sepsi, este total surprins de decizia Comisiei de Recurs a FRF. Acesta spune că echipa lui va ataca această decizie la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Laussane.
„Credeți-mă că este ceva incredibil. Nu pot să cred. Credeam că visez. Problema nu e că rejucăm, nici punctele. Dar e clar că regulamentul e degeaba! Suntem în legea junglei.
Nu mai avem niciun regulament. Avem doar legea Mititelu, pentru că el de două săptămâni tot spune că se rejoacă. De două săptămâni zice asta, deci știa. Mi-e scârbă de tot ce s-a întâmplat. Dacă conducem 2-0, 3-0 cu un adversar, o să strige suporterii cine știe ce, se întrerupe meciul și o luăm de la zero.
Cum să rejoci un asemenea meci? Nu e vorba de meci sau rejucare. Nu ne e frică de Craiova, dar e clar că nu avem niciun regulament.
Nu o să ne oprim aici. Mergem la TAS. Când se va decide, se va decide. Dar să aflăm adevărul. La noi în țară nu e corectitudine și adevăr. Mergem mai departe”, a spus Hadnagy pentru Gazeta Sporturilor.
Eu cred că ne vor primi cu pâine și sare cei de la Sfântu Gheorghe, frăția română maghiară trebuie să-și confirme tradiția. Sunt frații noștri de atâția ani.