„Mă culcam la 8 seara, cu gânduri pe care nu le pot spune”. Cum le-a schimbat Neubert viața steliștilor

05 06. 2024, 11:37

Raul Rusescu spune ce impact a avut perioada în care a lucrat cu Neubert asupra carierei sale.

Fostul atacant stelist nu s-a declarat învins de metodele neamțului, care îi consuma fizic la maximum pe jucătorii alături de care a luat titlul în 2013 și 2014. Rusescu și-a dat însă rapid seama de efectele benefice ale muncii cu Neubert.

„În prima săptămână cu Reghecampf și Neubert, mă culcam la 8 seara. Nu exagerez! Toată cariera mea am avut programul de somn de la 12 noaptea la 8 dimineața. În schimb, cu ei, după prima săptămână, la ora 8 seara, eu adormeam. A fost foarte greu. Prima schimbare majoră de antrenament din viața mea.

Nu mă gândeam că nu mai pot, mă gândeam că trebuie să-mi fac treaba. Bine, și cu alte gânduri, pe care nu le putem spune… Dar ne ajuta. În acel prim an, am jucat 50 de meciuri. Mă bucur că i-am avut pe Reghe și Neubert, m-au ajutat foarte mult”, a spus Rusescu pentru gsp.

Raul Rusescu, 35 de ani, a jucat pentru FCSB între 2011 și 2013, apoi, în sezonul 2014-2015 și din nou în 2018-2019.