Dinamo a remizat cu Petrolul, scor 1-1, în etapa 7 din Superliga, și continuă parcursul bun din ultima perioadă, dar conducerea clubului nu a rezolvat încă problema legată de insolvență.
Cristi Borcea (53 de ani), fostul președinte al lui Dinamo, dar și finanțator al echipei, a spus că i-ar plăcea să revină la echipa sa de suflet ca sponsor.
Omul de afaceri a precizat și în ce condiții își va lega iar numele de Dinamo. Concret, Borcea a dezvăluit că este gata să dea în jur de 600.000 de euro pe an.
”M-am născut în galerie. Nu am cum să nu sufăr, să mă bucur și de performanțe, și de eșecuri. Noi am trecut prin momente și mai grele în 95, cu nea Cornel. Atunci nu mai era la faliment, era la desființare. Am fost antrenat să mă bat numai la primul loc. Cu mine s-au luat 13 trofee.
E unicat că am luat de două ori lotul Craiovei fără să coste. Am luat cei mai buni jucători de fotbal. M-ați făcut zob în 2000. Totul se învârte în jurul cașcavalului în fotbal. Eu am spus că vreau să fiu sponsor la Dinamo, să văd meciurile, și dau 500.000-600.000 de euro. Eu mi-aș dori să vină 10-11 acționari, cum am adus eu”, a spus Borcea, la Digi Sport.
Borcea mai spune că acum Dinamo are nevoie de nume grele în conducere pentru a putea atrage sponsori de calitate.
”Îmi pare rău că Hanca a fost înjurat. Trebuie să învețe să nu mai înjure acționarii, jucătorii. Au experiența cu mine, când au plecat acționarii și am rămas doar eu și Badea. Le-am zis să mă înjure pe mine.
Eu am spus-o când se va face stadionul și se va face. Eu am o societate cu 300 de milioane de euro, pot da 2% cam 5oo.000-600.000, cum dau la spitale etc. Eu am spus ca să poată să facă, să vină Lupescu, Răducioiu și Prunea. Văd că nu sunt 200.000. Eu m-am dus cu 3 milioane cash la un meci.
Eu am fost învățat să mă bat la locul 1 și 2. Nu am luat Craiova doar de la Nețoiu. Am luat pe Moți, Pleșan. Totul trebuie făcut cu bani. Noi dacă stăm să facem chetă pentru 100 de mii, asta nu e o soluție.
Pe mine mă interesează, dacă pot să ajut… Am spus să dea drumul stadionului. Stadionul va intra în linie dreaptă în două luni. Trebuie să vină dinamoviști. Eu dacă vreau, vin cu 15 milioane de euro. Eu la 41 de ani am fost operat pe cord. Să vin la tribuna oficială ca sponsor, mi-ar plăcea. Pune-ți o conducere profesionistă, care poate să ne adune, cum e Lupescu.
Este simplu de adunat 3-4 milioane pe an. Oamenii trebuie cultivați. Cum am adus eu 11 acționari. I-am adus pe stadion, să vadă lumea, spiritul”, a spus Cristi Borcea, la Digi Sport Matinal.