Luptătoarea din RxF agresată de fostul iubit a cerut un nou ordin de protecție: „Nu pot să dorm noaptea din cauza șocului”

26 12. 2023, 10:30

Dansatoare și luptătoare în galele RxF, Denisa Despa s-a văzut nevoită să ceară un nou ordin de protecție împotriva fostului ei iubit. Vedeta a luat măsuri urgente pentru a se proteja de amenințările și șantajul bărbatului. Cei doi s-au întâlnit în sala de judecată.

Denisa Despa a cerut un nou ordin de protecție împotriva fostului său iubit

În urmă cu ceva timp, Denisa Despa a decis să solicite ajutorul oamenilor legii, după ce fostul ei iubit i-ar fi spart ușa apartamentului și ar fi amenințat-o cu moartea. Acum, dansatoarea s-a văzut nevoită să ceară din nou ordin de protecție împotriva acestuia. Se pare că situația a devenit critică după ce bărbatul i-ar fi provocat leziuni semnificative.

De curând, vedeta și fostul ei partener s-au întâlnit în sala de judecată. Ei bine, atunci când l-a văzut pe bărbat, Denisa a resimțit un sentiment puternic de repulsie. În urma amenințărilor constante, luptătoarea din RxF a decis să solicite un nou ordin de protecție.

Denisa Despa: ”A dat în mine”

În cadrul unui interviu, Denisa a mărturisit că nu ar putea să-l ierte pe fostul ei iubit, mai ales că acesta i-ar fi spart ușa și ar fi agresat-o. Ba chiar mai mult de atât, blondina susține că bărbatul ar fi lovit-o atât de tare încât auzul i-a fost afectat.

”Nu pot să dorm noaptea din cauza șocului pe care eu îl am din cauza mesajelor de amenințare pe care le-am tot primit până când am mers în instanță. Când l-am văzut am avut un moment de repulsie, nu m-am simțit tocmai ok. Doar că am sperat că totul va fi bine. Noi nu am vorbit. Eu evitam să mă uit la el pentru că nu îmi făcea deloc bine.

El mă căuta cu privirea, doar că nu am vorbit absolut deloc. Nu aș putea să-l iert pentru că a avut un comportament agresiv față de mine, spărgându-mi ușa, a dat în mine. El m-a lovit atât de tare pe partea dreaptă (n.r. a corpului) încât mi-a afectat din ce în ce mai mult auzul. Am și actele necesare de la medic. Eu am suferit leziuni de traumă și psihologice. Eu nu pot dormi noaptea din cauza mesajelor, chiar nu sunt ok”, a declarat Denisa Despa pentru Antena Stars.

În plus, vedeta a mărturisit că a solicitat ajutorul psihologului pentru a putea trece peste aceste clipe dificile. Denisa mai spune că a învățat multe din această experiență și că va evita pe viitor persoanele cu un astfel de comportament.