Deși anul 2023 a început de doar 8 zile, fotbalul mondial a fost deja cutremurat de trei dispariții tragice. După ce Gianluca Vialli a încetat din viață din cauza unui cancer pancreatic ce l-a chinuit timp de 5 ani, iar camerunezul Modeste Mbami, fost jucător la Olympique de Marseille și Paris Saint-Germain, a murit, la doar 40 de ani, din cauza unui infarct, în cursul zilei de duminică un alt fost mare fotbalist s-a stins.
Este vorba despre brazilianul Carlos Roberto de Oliveira, cunoscut sub pseudonimul de „Dinamite”, o legendă a clubului Vasco da Gama, pentru care a jucat aproape întreaga carieră și unde a îndeplinit și funcția de președinte între 2008 și 2014. Potrivit ziare.com, el a fost răpus, la 68 de ani, de un cancer intestinal.
Decesul său a venit la circa o săptămână de la înmormântarea legendarului Pele. De asemenea, și el a fost învins tot de cancer, dar la colon. Anterior, această boală necruțătoare l-a luat dintre noi și pe Sinisa Mihajlovic, fostul mare fotbalist sârb, care a scris istorie în Serie A.
Roberto „Dinamite” a evoluat pentru Vasco da Gama în perioada 1971-1993. El a marcat nu mai puțin de 698 de goluri în acest interval, în toate competițiile, conform sursei citate, fiind cel mai bun marcator din istoria campionatului brazilian. El a jucat timp de un sezon și pentru Barcelona. De asemenea, pe final de carieră, a fost împrumutat la Portuguesa Sao Paulo și la Campo Grande.
„Dinamite” a fost convocat de 38 de ori la naționala Braziliei și a marcat de 20 de ori. Cu „Selecao”, a participat la Cupa Mondială din 1978 și la cea din 1982.
De parcă nu ar fi fost de ajuns că patru foști fotbaliști și-au pierdut viața în ultima lună, tragedia a lovit vineri seară și în rândul fanilor. La meciul dintre Valencia și Cadiz, un suporter a făcut infarct în tribună, în timp ce jucătorii celor două echipe se aflau la încălzire. El a primit îngrijiri medicale la fața locului. Din acest motiv, startul partidei a fost întârziat cu circa 10 minute.
Ulterior, bărbatul de 53 de ani a fost transportat la spital, dar, din păcate, nu a mai putut fi salvat. El a încetat din viață în ambulanță, în timp ce era dus către spital. La scurt timp, clubul Valencia și-a manifestat regretul față de acest moment extrem de trist.
Regretăm enorm decesul unui suporter al nostru care a fost tratat de urgență în această seară pe Mestalla înainte de startul partidei. Adresăm sincere condoleanțe familiei și prietenilor săi. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, au transmis „liliecii” pe Twitter.
Sursă foto: ziare.com