Universitatea Craiova a reușit să îl convingă pe Costel Gâlcă să revină în România, la nouă ani distanță de momentul în care acesta reușea să câștige eventul cu FCSB. Acesta a semnat un contract cu oltenii până în 2025, care se va prelungi automat, dacă echipa va câștiga campionatul.
Din păcate pentru el însă, mandatul lui începe cu vești proaste. Alexandru Mitrivă va rata primul meci al noului antrenor al oltenilor.
Duminică, 21 aprilie, de la ora 19:00, Universitatea Craiova se va duela cu Sepsi OSK. Meciul este unul foarte important, mai ales că formația din Covasna s-a apropiat de locurile de Cupe Europene.
La acest meci, Costel Gâlcă nu se va putea baza pe Alexandru Mitriță. Acesta s-a accidentat în meciul cu Oțelul Galați, din Cupa României, pierdut cu 0-1. Ulterior, a absentat în meciul cu FCSB, dar a jucat în meciul cu Farul, unde însă a avut probleme.
Mitriță este cel mai important jucător al Craiovei, din acest sezon. Revenit în vară, după patru ani petrecuți la New York City, Al-Ahli, Al-Raed și PAOK, acesta a dat 13 goluri și 11 pase de gol în 35 de meciuri jucate, în acest sezon.
Antrenorul a prefațat partida cu Sepsi OSK, la prima conferință de presă în calitate de antrenor al oltenilor. Acesta a spus că prima lui prioritate este să aducă cele trei puncte în următoarele meciuri.
”Sunt foarte bucuros că am semnat cu CS Universitatea Craiova. Ce pot să promit, din partea mea și a staff-ului, pe termen scurt e că trebuie să avem rezultate, trebuie să terminăm pe locul 2. Multă muncă. Echipa să aibă o atitudine bună în teren pentru a atrage suporterii în număr cât mai mare. Cred că prioritatea noastră am spus-o înainte, a scoate maximul din fiecare meci, cele 3 puncte. Numai așa putem speră la locul 2.
Vin la o echipă istorică, mi-am dorit să vin. Au condiții foarte bune. Le-am și văzut astăzi pe viu, mă bucur că am semnat și că domnul Rotaru a avut răbdare cu mine. Ne înțelesesem duminică, dar mai aveam de finalizat niște puncte din contractul nostru. Contractele sunt beton. vreau să-mi asigur munca, nimic mai mult. Sunt clare, nu? Deocamdată doar i-am salutat pe jucători, dar cu siguranță nu o să fie un meci ușor. Sepsi este o echipă agresivă, care verticalizează foarte mult și atunci e o echipă care face pressing avansat de fiecare dată”, a spus Costel Gâlcă.
Costel Gâlcă le-a mai pregătit pe Almeria B, România U17, FCSB, Espanyol, Al-Taawoun, Al-Fayha, Velje BK, Al-Hazem și Radomiak.