UPDATE 15:10. FCU Craiova a anunțat oficial transferul grecului Diamantis.
„Bun venit, Apostolos Diamantis! Apărătorul central grec în vârstă de 23 de ani, cu înălțimea de 1.87 de metri, a semnat un contract valabil pentru un sezon cu opțiune pentru încă două sezoane din partea clubului nostru.
Diamantis a venit la echipa noastră din postura de jucător liber de contract, fiind ultima dată legitimat la clubul Istanbulspor.
Apostolos a fost format de academia echipei PAOK și a reușit performanța de a juca în rolul de căpitan pentru selecționata de tineret a Greciei, unde a strâns un număr de 27 de partide, la grupele U18, U19 și U21. În prima ligă a Greciei a jucat în 91 de meciuri”, a fost mesajul oltenilor pe Facebook.
Știrea inițială
Adrian Mititelu continuă transferurile importante la FCU Craiova. Oltenii sunt aproape să aducă un fotbalist care a trecut pe la Paok Salonic.
Apostol Diamantis este în Craiova și urmează să semneze cu echipa olteană. În vârstă de 23, grecul joacă fundaș central și vine liber de contract.
Diamantis a mai evoluat la OFI Creta și Istanbulspor. Oltenii erau descoperiți în linia defensivă, acolo unde Duarte, unul dintre cei mai buni fotbaliști din sezonul trecut, a plecat de la echipă și a semnat cu Osijek din Croația.
Pe lângă aducererea fundașului central grec, Adrian Mititelu negociază și venirea unui nou antrenor. După ce tratativele cu Marius Șumudică au picat și s-au transformat într-un scandal mediatic, patronul oltenilor se gândește serios la variantele posibile înainte să numească un antrenor.
Mititelu junior nu l-a iertat deloc pe Șumudică după negocierile dintre cele două părți.
„O să vedeți că nu va mai antrena în următorul an sau doi. Va veni pe 7-8000 de euro pe lună peste 3 ani în SuperLiga. Păi cred asta, pentru că dacă nu îi iese următoarea data, nu are ce să mai facă.
Nu am nicio problemă, eu l-am dorit foarte mult, nu sunt ipocrit. Însă nu poți acum să te afișezi în Mafalda. El a zis: ‘vezi că eu am cerut niște lucruri normale. Băi băiatule, vrei să mă dai afară deja, nu îmi dai banii’. Păi vine la Craiova să fie sigur că dacă îl dăm afară îi dăm 300.000 de euro?
FCU Craiova joacă cu Farul, duminică, în Superliga. Oltenii nu au mai câștigat de două meciuri în campionat.