Universitatea Craiova l-a împrumutat pe Alexandru Fărăgău (17 ani) de la Universitatea Cluj. Fundașul dreapta a ajuns în Bănie la cererea lui Eugen Neagoe, chiar antrenorul care l-a promovat la echipa mare a ardelenilor.
„Anul ăsta e ratat, trebuie să schimbăm liniile”, a dat de înțeles Mihai Rotaru, după demisia cu scandal a lui Mirel Rădoi. Omul de afaceri și-a suflecat mânecile și s-a pus pe treabă. „Până în vară, voi conduce eu din nou executiv acest club. Voi aproba transferurile, voi aproba numirea antrenorului, voi aproba bugetele”, a tunat patronul Universității. Numirea lui Eugen Neagoe a fost prilejul ideal pentru împrospătarea sângelui în Bănie.
Universitatea Craiova anunță un nou transfer, după venirile lui Alexandru Ișfan și a lui Zajkov Gjoko. Oltenii l-au împrumutat de la U Cluj pe internaționalul de juniori Alexandru Fărăgău. În vară, echipa lui Mihai Rotaru va avea opțiunea de transfer definitiv.
Fundașul dreapta a fost promovat la prima echipă a lui U Cluj chiar de actualul antrenor din Bănie. Neagoe i-a acordat câteva minute în toamna trecută, într-un meci de Cupa României, cu Alexandria.
Alexandru Fărăgău este originar chiar din Cluj și face parte din naţionala pregătită de Daniel Mogoşanu.
Plecarea de la U Cluj i-a luat prin surprindere pe ardeleni. Emil Boc a fost unul dintre cei care au criticat modul în care antrenorul a ales să se despartă de „șepcile roșii”. Totuși, tehnicianul a preferat să nu pună paie pe foc. La conferința de prezentare la Universitatea Craiova a avut un discurs împăciuitor.
„Evident că s-a întâmplat și un eveniment neplăcut legat de fotbal, nu pot să nu comentez. Am primit vestea total neașteptată a antrenorului Universității Cluj de a-și încheia colaborarea cu clubul nostru și de a pleca la un alt club din România.
Cu tot respectul pe care i-l port domnului Neagoe, cu care am avut o discuție fair-play, l-am asigurat de susținerea orașului, independența managerială, de decizie, nimeni nu s-a amestecat. Avea un contract fără clauză de reziliere, iar gestul pe care l-a făcut eu îl consider inacceptabil.
În termeni politicoși, i-am spus același lucru și domniei sale, din această perspectivă, a relațiilor instituționale, este într-o stare de război cu Clujul, cu tot ce înseamnă starea de război a prevederilor legale. Am considerat și consider inacceptabil un asemenea gest.
Toată lumea ți-a dat creditul total, să faci transferuri, într-un moment greu al Clujului, că nu suntem într-o etapă foarte ușoară, pur și simplu să fim anunțați că ai luat o altă decizie. Este o atitudine de netolerat în raport cu Clujul.
Dacă ar fi fost o clauză în contract, dacă s-ar fi solicitat altceva înainte, puteam să discutăm, dar nu de pe o zi pe alta. Acest gest este inacceptabil și recomandarea mea este aceea de a avea o atitudine legală, termenul de stare de război este în termeni fotbalistici, de răscumpărare a banilor primiți și utilizarea instrumentelor prevăzute de lege.
La Cluj nu este permis ca cineva să-și bată joc de pe o oră pe alta de un oraș, de o echipă de suflet a acestei țări”, a spus Boc, în cadrul unei conferințe de presă.
La Universiatea Craiova ar putea veni și Ştefan Vlădoiu, împrumutat de olteni la U Cluj. Totuși acesta va rămâne la Cluj până la finalul sezonului.
„Mi-aş dori din suflet să revină la Craiova, dar nu cred că există această posibilitate. el este împrumutat până în vară. Eu am insistat foarte multe la U Cluj să îl aducem, este un jucător valoros, cu siguranţă va reveni aici şi trebuie să revină mai puternic.
Chiar am vorbit cu el şi i-am spus că îmi pare rău că nu putem să îl aducem acum, dar din vară Vlădoiu va face parte din lotul nostru”, a declarat Eugen Neagoe.