Duelul dintre Billie Jean Cup (fosta Fed Cup) dintre România și Ungaria se va disputa la Oradea, în noua sală polivalentă din municipiu. Duelul ce se va disputa între 11 și 12 noiembrie va fi organizat de FRT, împreună cu Primăria din Oradea.
Primăria Oradea a anunțat, printr-un cominicat de presă, că meciul se va juca în noua arenă, aflată în sudul orașului, în imediata apropiere a stadionului Universității.
„Este important să se organizeze un astfel de turneu la Oradea. Evenimentele care aduc un renume țării și orașului vor fi susținute de către municipalitate. Este clar că aveam nevoie de infrastructura necesară pentru a avea o sală polivalentă în care să putem desfășura competiții sportive de anvergură. Acum o avem și ne dorim să găzduim cât mai multe întreceri de acest fel”, a declarat primarul Florin Birta.
Și Federația a vorbit despre această decizie. George Cosac, președintele FRT, susține că a fost o idee foarte bună ca meciurile să se dispute la Oradea, deoarece stadionul este unul foarte modern.
„Dacă până acum Federaţia a organizat competiţii de Cupa Davis şi Cupa Federaţiei la Galaţi, Bucureşti, Sibiu, Constanţa şi Cluj-Napoca, iată că Oradea are o sală de ultimă generaţie care poate concura cu orice altă sală din Europa.
Aş putea spune că, din punct de vedere al dependinţelor, este chiar mai modernă decât cea din Cluj. Vorbim despre o sală a prezentului, care poate găzdui oricând o competiţie mondială. Sunt convins că evenimentul va fi organizat la cele mai înalte standarde”, a declarat preşedintele Federaţiei Române de Tenis (FRT), George Cosac.
România și Ungaria s-au mai întâlnit de nouă ori în această competiție. România s-a impus în opt din cele nouă dueluri.
Fanny Stollar are 23 de ani, iar fanii celui mai nobil sport din lume sunt înnebuniți după ea. Sportiva din Ungaria este pe locul 239 WTA în clasamentul de dublu, însă în 2018 ajungea până pe 67.
Un sondaj de opinie anunță că Fanny este cea mai frumoasă jucătoare de tenis din lume. Campioană la Wimbledon în 2016 la junioare, Fanny a lăsat tenisul în plan secund, devenind imaginea pentru mai multe companii.
A câștigat până acum peste 410.000 de euro din tenis, având 120 de victorii și 64 înfrângeri. Galeria foto cu Fanny poate fi găsită aici.