Liviu Ciobotariu (52 de ani) este începând de azi, în mod oficial, noul antrenor al celor de la Sepsi.
Ciobotariu a fost prezentat, în cadrul unei conferințe de presă, la Sfântu Gheorghe și unde a fost prezent și Laszlo Dioszegi, dar și Attila Hadnagy, directorul sportiv.
Înscăunarea lui Ciobotariu nu este o surpriză, mai ales că playsport.ro a anunțat în exclusivitate mutarea.
Ciobotariu a explicat de ce a dat curs ofertei, dar a avut un mesaj și pentru Cristiano Bergodi.
”O nouă provocare pentru mine, un nou capitol. Le mulțumesc oamenilor din conducere, domnului Dioszegi și lui Attila Hadnagy, pentru încrederea acordată. E o misiune importantă, cu mare responsabilitate. Sepsi și-a creat un nume în fotbalul românesc prin câștigarea unor trofee importante.
În ultimii doi ani s-au câștigat trei trofee și aș vrea să îl felicit și pe fostul antrenor, pe Cristiano Bergodi, pe care l-a avut alături de echipă și conducere.
Mi-am dorit să vin la această echipă pentru că este o echipă care dorește performanță, care oferă condiții spre performanță, o echipă care în acest timp din Liga 1 și-a făcut prezența prin seriozitate și tot ceea ce s-a construit aici.
Mă refer la stadion, la baza sportivă, la tot ceea ce înseamnă infrastructură”, a spus Liviu Ciobotariu.
La rândul său, Dioszegi a precizat care va fi obiectivul fostului antrenor de la Voluntari.
”Obiectivul e să intrăm în play-off. După aia, să vedem cum intrăm și putem vorbi despre obiective mai îndrăznețe.
Până acum, au plecat Dimitrov, Papa, Tudorie și Anass Achahbar. Deocamdată, am adus doi jucători tineri U21″, a spus și Dioszegi, în conferința de presă redată pe pagina de Facebook a clubului.