Liverpool pierde unul dintre oamenii de bază ai echipei. Fotbalistul a ajuns la o înțelegere cu AC Milan

13 04. 2022, 07:37
Liverpool pierde unul dintre oamenii de bază ai echipei

Aflat în ultimele luni de contract cu Liverpool, Divock Origi (26 de ani) a ajuns la o înțelegere cu AC Milan. Fotbalistul belgian o să devină liber de contract în această vară.

Divock Origi renunță la Liverpool pentru AC Milan

Atacantul în vârstă de 27 de ani și-a început junioratul la Genk, apoi a fost cumpărat de Lille, echipă pentru care avea să evolueze la seniori, mai întâi pentru echipa secundară, apoi pentru cea principală. Ulterior, el a fost cumpărat în 2o14 de către Liverpool.

Până în 2022, Divock Origi a mai fost împrumutat de către Liverpool la Lille (2014-2015) și la Wolfsburg (2017-2018).

AC Milan a ajuns la o înțelegere cu fotbalistul belgian pentru următoarele trei sezoane, cu posibilitatea de prelungire pentru încă un sezon. Potrivit Sport Mediaset, AC Milan o să-i plătească un onorariu anual de 3,5 milioane de euro.

Divock Origi o să semneze din postura de fotbalist liber de contract. Înțelegerea belgianului cu Liverpool expiră pe 30 iunie.

Mohamed Salah a luat decizia finală

La 29 de ani, Mo Salah este deja o legendă la Liverpool. Egipteanul a făcut minuni în ultimele sezoane și a fost integral în performanțele uriașe obținute de formația lui Klopp. Fără el, suporterii nu ar fi câștigat Liga Campionilor sau primul titlu de Premier League, după 30 de ani. De aceea, era incredibil de crezut că acesta va fi lăsat să plece fără să îi fie prelungit contractul. Conducerea clubului i-a oferit o nouă înțelegere, dar fotbalistul ar fi solicitat mult mai mulți bani.

Cu toate acestea, în ciuda importanței uriașe a fotbalistului, patronii americani nu au dorit să depășească structura financiară de la club. Se părea că nu se va ajunge la nicio înțelegere, dar acum fanii lui Liverpool pot respira mai ușurați. Presa anunță că egipteanul ar fi revenit la sentimente mai bune față de Liverpool.

Salah a arătat și cu Manchester City că este un jucător vital pentru Jurgen Klopp. N-a marcat, dar a pasat decisiv pentru Mane și a hărțuit mereu apărarea adversă. A arătat o dorință mare și există convingerea că Salah își va prelungi șederea la Liverpool, scriu englezii de la Team Talk.

Mo Salah și Sadio Mane au fost doi jucători cruciali pentru Liverpool și, deși vor împlini 30 de ani în curând, rămân fotbaliști de mare valoare. Chiar și așa, Jurgen Klopp se gândește deja la viitor și a găsit soluții pentru ca echipa să aibă succes și după cei doi nu vor mai fi pe Anfield. Luis Diaz a fost adus în această iarnă și columbianul este deja un succes. Acum, neamțul a pus ochii pe Arnaut Danjuma, omul care a impresionat la Villareal.