FCSB – FC Botoșani 1-0. Florinel Coman duce FCSB pe podium la finalul anului

Olteanu Ștefan 19.12.2022, 14:44
FCSB – FC Botoșani 1-0. Florinel Coman duce FCSB pe podium la finalul anului

FINAL: FCSB se impune cu 1-0 şi cele trei puncte câştigate o ajută să termine pe locul 3 acest an, la egalitate de puncte cu Rapid şi Universitatea Craiova

Min 90+3 Ocazie FC Botoşani: Centrare în careul roş-albastru, Mihai Roman reia cu capul, doar că mingea este exact pe direcţia lui Andrei Vlad care reţine fără probleme

Min 81 Eliminare Sadiku: FC Botoşani rămâne în inferioritate numerică după eliminarea bosniacului care vede al doile agalben pentru un fault la Coman

Min 78 GOOOOL FCSB: Minge superbă săltată peste apărarea oaspeţilor, Coman urmăreşte şi reuşeşte să împingă balonul în plasă. După ce loveşte mingea, atacantul gazdelor este faultat de Pap şi cel mai probabil dacă mingea nu ar fi intrat în poartă s-ar fi dictat penalty, 1-0

Min 77 Triplă ocazie FC Botoşani: Corner pentru moldoveni, mingea ajunge la Şeroni care şutează spre poartă, însă Vlad intervine foarte bine. Portarul roş-albaştrilor se opune apoi şi la execuţia din apropiere a lui Roman, pentru ca acelaşi Şeroni să închidă faza cu o execuţie peste poartă

Min 74 Ocazie mare FCSB: Centrare perfectă a lui Radunovic pentru Oaidă, care nemarcat în mijlocul careului trimite cu o lovitură de cap, însă execuţia nu îi ridică probleme lui Pap

Min 63 Ocazie FCSB: Octavian Popescu scapă pe contraatac, dar greşeşte pasa pentru Omrani, aflat în poziţie ideală. Faza continută, însă şutul lui Bogdan Rusu este dezamăgitor

Min 56: Duel în careul gazdelor între Dawa şi Mihai Roman, atacantul oaspeţilor cade în suprafaţa de pedeapsă, iar centralul Iulian Călin este chemat să analizeze faza la VAR. Arbitrul decide însă că în faza premergătoare a existat un fault al lui Sadiku la Omrani, pentru care jucătorul trupei lui Stoican vede cartonaşul galben

Min 46: Omrani intră pe teren pentru cele 45 de minute rămase din meci

Pauză: FCSB şi FC Botoşani sunt la egalitate, scor 0-0

Min 40 Ocazie FCSB: Şut al lui Radunovic din vole, deviat periculos pentru propria poartă de Sno, însă mingea se scurge afară

Min 36 Ocazie FCSB: Edjouma preia în careu cu un adversar în spate, francezul îi aşază mingea lui Oaidă, al cărui şut este respins de goalkeeperul advers

Min 28 Ocazie FCSB: Şut al lui Cordea din interiorul careului, mingea este atinsă şi de Ţigănaşu şi este respinsă apoi de portarul Pap în corner

Min 20 Ocazie imensă FC Botoşani: Pasă în adâncime pentru Zabou care scapă singur şi încearcă să treacă mingea peste Andrei Vlad, însă balonul se loveşte de portarul vicecampioanei

Min 18 Ocazie FCSB: Centrare în careul oaspeţilor, iar Miculescu reia peste poartă din careul mic cu o lovitură de cap. Roş-albaştrii cer şi o lovitură de la 11m pentru un posibil fault la Oaidă, dar acesta fusese împins chiar de Miculescu!

Min 9 Ocazie FCSB: Primul şut pe poartă al meciului îi aparţine lui oaidă, însă execuţia nu îi ridică probleme lui Pap

Min 1: Iulian Călin a fluierat startul meciului de pe Arena Naţională

Echipele de start

FCSB:  A. Vlad – Pantea, Dawa, Tamm, Radunovic – Oaidă, Șut, Edjouma – Cordea (cpt.), Miculescu, Oct. Popescu

FC BOTOȘANI: Pap – Sno, Sadiku, Șeroni, Țigănașu – Ivanov, Zabou, Dican (cpt.) – Mailat, M. Roman, Dragu


FCSB și FC Botoșani se vor întâlni, luni seară, de la ora 20:00, în runda cu numărul 21 din Superliga. Partida va putea fi urmărită în format LIVE TEXT pe Playsport.ro.

Un nou duel FCSB – FC Botoșani, luni, de la 20:00

FCSB și FC Botoșani aproape că nu se mai pot surprinde în niciun fel, deoarece doar în luna decembrie s-au mai duelat de două ori. Totuși, partida din runda cu numărul 21 se anunță a fi una spectaculoasă, având în vedere că e ultima din 2022 pentru ambele formații și cei doi antrenori își doresc să termine într-o notă pozitivă acest an.

FCSB vine după o înfrângere încasată în runda precedentă, scor 0-1 pe teren propriu contra lui CFR Cluj. În acest moment, roș-albaștrii sunt pe locul 5 în clasament, cu 35 de puncte adunate după 20 de meciuri.

De partea cealaltă, FC Botoșani este în partea inferioară a clasamentului, pe locul 13 mai precis, cu 21 de puncte. Flavius Stoican a fost instalat recent pe banca echipei moldovene, însă nu a reușit să spargă gheața până acum. FC Botoșani nu a mai câștigat un meci în Superliga de pe 15 octombrie, când reușea să o învingă, în runda cu numărul 14, pe FCU Craiova, scor 1-0.

La capitolul dueluri directe, FCSB și FC Botoșani s-au întâlnit de două ori în acest an, la începutul lui decembrie. Fix în prima zi a lunii, FCSB s-a impus în deplasare, scor 3-2, într-o partidă restantă din Superliga. Apoi, pe 8 decembrie, FCSB a câștigat din nou, tot în deplasare, 2-0, de data aceasta în grupele Cupei României.

De altfel, ultima victorie pe care FC Botoșani a obținut-o în fața FCSB-ului s-a produs la data de 29 iulie 2019. De atunci, FCSB a câștigat 8 dueluri directe și alte trei s-au încheiat la egalitate.

Echipele probabile

FCSB: 12. Târnovanu – 2. V. Crețu, 5. Dawa, 16. Tamm, 33. Radunovici – 26. Oaidă, 8. Șut, 18. Edjouma – 98. Cordea, 11. Miculescu, 10. Oct. Popescu
Rezerve: 98. A. Vlad, 6. Haruț, 7. Fl. Coman, 13. Dumiter, 17. I. Cristea, 19. Omrani, 24. Nikolov, 28. Pantea, 80. Radaslavescu
Antrenor: Leo Strizu

FC Botoșani: 1. Pap – 19. Patache, 44. Sadiku, 32. Șeroni, 30. Țigănașu – 4. Ivanov, 6. Dican, 26. Mailat – 17. S. Camara, 20. M. Roman II, 99. Zabou
Rezerve: 82. Ureche, 2. Sno, 7. Petkovski, 9. Mateus, 10. Tîrcoveanu, 12. M”Dahoma, 18. Perianu, 77. Dragu, 93. Pinson
Antrenor: Flavius Stoican

Stadion: Arena Națională (capacitate: 55.635 de locuri)
Arbitru: Iulian Călin (Ștefănești – Argeș) / A1: Daniel Mitruți (Craiova) / A2: Romică Bîrdeș (Pitești) / Arbitru VAR: Sorin Costreie (Buftea – Ilfov) / Arbitru asistent VAR: Adrian Popescu (Craiova) / Rezervă: Adrian Viorel Cojocaru (Galați) / Observator arbitri: Marcel Savaniu (Satu Mare)

Declarațiile antrenorilor

Leo Strizu:

„Trecem la timpul trecut ultimele două confruntări cu FC Botoșani, din Cupă și campionat. Chiar dacă este ultima etapă din acest an, o tratăm cu mult interes. Băieții sunt foarte motivați, chiar dacă intră în vacanță. Nu ne dorim decât victoria.

Bineînțeles că și ei vor veni motivați. Au antrenor nou, au obținut un rezultat bun cu CFR Cluj și nu vor veni în vacanță la meciul cu FCSB. Uităm meciurile din trecut, iar ceea ce ne interesează cel mai mult este să terminăm cu o victorie și să ne pregătim foarte bine în perioada aceasta. Șansele la titlu nu au dispărut deloc.

Băieții au fost un pic necăjiți, dar ăsta este fotbalul. A fost o perioadă frumoasă, în care s-au adus toate punctele puse în joc. Atunci, eșecul cu CFR poate că ne-a adus un pic de suferință, dar jucătorii sunt foarte motivați și se gândesc doar la meciul cu Botoșani”.

Flavius Stoican:

„Întâlnim o echipă cu jucători foarte talentați, jucători care oricând pot decide soarta jocului.

În ceea ce ne privește pe noi, avem un moral bun după jocul bun și rezultatul bifat contra campioanei CFR Cluj, meci în care absolut toți specialiștii ne vedeau victime sigure.

Avem încredre că putem face o partidă bună în Capitală. Tot ce trebuie să facem este să ne focusăm doar pe jocul nostru.

Ceea ce mă neliniștește pe mine este că avem probleme de lot, avem jucători accidentați sau suspendați, dar sunt convins că cei care vor intra pe teren vor da totul pentru a lăsa o ultimă impresie bună la ultimul joc din acest an”.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622