Așa cum se anticipa, Brazilia nu a avut probleme în a-și asigura prezența în sferturile de finală. Coreea de Sud nu a putut remonta diferența valorică uriașă dintre cele două naționale. Prima repriză a fost de coșmar pentru asiatici, care au fost depășiți clar. „Samba” din teren și-a spus cuvântul și principala favorită la trofeu a intrat cu un avantaj de 4 goluri la cabine.
În repriza secundă Brazilia a redus ritumul, dar tot și-a creat multe ocazii. Asiaticii au ieșit și ei la joc, nu mai aveau nimic de pierdut și a venit și golul de onoare. De partea cealaltă, selecționerul Tite a putut să îi dea minute și acelui de-al treilea portar, Weverton. Iar Brazilia a devenit singura națională care a introdus pe teren toți jucătorii deplasați la acest turneu final. Următorul adversar va fi unul mult mai dificil, vicecampioana mondială, Croația
Min 76: GOL COREEA DE SUD! Paik reușește un gol superb. După un corner respins de fundașii brazilieni, mingea ajunge la marginea careului, de un fotbalistul crescut de Barcelona trage tare, din prima, iar Alisson nu mai poate face nimic
Min 68: Ocazie mare pentru Coreea de Sud. Alisson și Silva se opun, succesiv, la șuturile lui Hwang și mai ales Son. Asiaticii caută și un gol, soarta calificării este deja decisă
Min 62: Ratare Brazilia. Și colegii încearcă să îl ajute pe Raphinha să marcheze. Neymar îi pasează în careu, starul Barcelonei driblează elegant, dar șutul lui este blocat iar de portar
Min 54: Ratare Brazilia. Raphinha este disperat să marcheze, dar nu are șansă. Atacantul Barcelonei încearcă o execuție, surprinzătoare, din careu, dar portarul este atent și respinge cu greu
Min 47: Ratare Coreea de Sud. Vedeta asiaticilor, Son, încearcă să realizeze ceva pentru echipa lui. Atacantul forțează o eroare a unui fundaș brazilian, scapă spre poartă, dar șutul lui este deviat în corner. Șansă importantă pentru Coreea de a marca măcar golul de onoare
Min 45+3: Ratare Brazilia. Este rândul lui Richarlison să rateze. Atacantul se dovedește egoist, scăpat spre poartă trage în portar, deși Neymar era liber. Dacă ar putea, Coreea ar termina, probabil, meciul aici
Min 45+1: Ratare Brazilia. O nouă fază rapidă în careul asiatic. Raphinha îi pasează lui Paqueta, dar șutul acestuia a fost parat de portar. Primul șut pe poartă apărat de goalkeeper-ul coreean.
Min 36: GOL BRAZILIA. Sud-americanii marchează la fiecare șut pe poartă. De data aceasta Vinicius inventează un lob, peste fundași, în centrul careului. Paqueta vine lansat și trimite din prima, printre doi adversari, fără șansă pentru portar. Coreea este la pământ
Min 29: GOL BRAZILIA. Fază superbă creată de Richarlison, Paqueta și Thiago Silva, care destabilizează întreaga defensivă asiatică. Atacantul lui Tottenham pătrunde nestigherit printre linii și finalizează
Min 16: Ratare Coreea. Asiaticii arată că au resurse să amenințe buturile adverse, iar Alisson are o intervenție senzațională la șutul lui Hwang. Brazilienii nu trebuie să se considere deja câștigători
Min 11: Penalty și gol pentru Brazilia. Coșmar pentru coreeni, după ce Richarlison profită de neatenția unui fundaș, îi suflă balonul și este faultat. Neymar transformă fără probleme și, cu 76 de goluri pentru Brazilia, se apropie la o reușită de idolul Pele
Min 7: GOL BRAZILIA. Prima fază periculoasă, primul gol al meciului. Raphinha se distrează cu un adversar, îl driblează scurt, apoi centrează în fața porții. Neymar nu a apucat să dea la poartă, dar balonul a ajuns la Vinicius, care a avut timp să tragă imparabil, sub bară
Min 1: Start de partidă
UPDATE: Suporterii asiatici sunt și ei la înălțime și dau replica, dar sud-americanii domină fondul sonor
UPDATE: Suporterii au parte și de un mic concert la intrarea pe stadion
UPDATE: Este nebunie la porți, fanii celor două naționale creează deja o ambianță deosebită pentru un meci care se anunță interesant.
Echipe de start:
Brazilia: Alisson – Militao, T. Silva, Marquinhos, Danilo – Casemiro – Paqueta, Neymar – Rapinha, Richarlison, Vinicius Junior
Selecționer: Tite
Coreea de Sud: S. Kim – H. Kim, J. Kim, Y. Kim, S. Kim – Lee, Jung, B. Hwang, C. Hwang – Cho, Heung-Min Son
Selecționer: Paulo Bento
Coreea de Sud este pentru a treia oară în optimile de finală la un Campionat Mondial. În 2002, a izbutit să ajungă până în semifinale, o premieră pentru o reprezentantă a continentului asiatic. Atunci, parcursul lor a fost însă contestat. Lumea fotbalului arătând cu degetul în privinţa ajutorului primit din partea arbitrilor.
În 2010, „tigrii” au trecut de o grupă cu Argentina, Grecia şi Nigeria. Dar au fost eliminaţi de Uruguay, în optimi. În faţa lor va fi pentru o prezenţă în sferturi Brazilia, campioană mondială de cinci ori în istorie. Şi singura selecţionată prezentă la toate turneele finale de Cupă Mondială.
Sud-americanii au trimis o echipă de rezerve în faţa Camerunului, în ultimul meci din grupe şi au fost gata-gata să piardă primul loc. Înfrângerea în faţa „leilor neîmblânziţi” a venit după două victorii fără gol primit, cu Serbia şi Elveţia, care le-a asigurat trecerea fazei grupelor.
Întrebarea de pe buzele tuturor brazilienilor este dacă Neymar va fi folosit de Tite în partida din această seară. Informaţiile venite dinspre echipa Cariocas dau probabilă prezenţa sa în primul 11. Iată cum ar putea arăta cele două garnituri:
Brazilia: Alisson – Militao, Marquinhos, Silva, Danilo – Paqueta, Casemiro, Neymar – Raphinha, Richarlison, Vinicius Jr.
Coreea de Sud: Seung-Gyu – Moon-Hwan, Kyung-Won, Young-Gwon, Jin-Su – In-Beom, Woo-Young; Hee-Chan, Kang-In, Heung-Min Son – Gue-sung