Italia a fost învinsă clar de Argentina pe Wembley în cea de-a treia ediție a Finalissima, scor 0-3. Lautaro Martinez și Angel Di Maria au stabilit scorul pauzei, iar Dybala a pus cireașa pe tort în prelungiri, într-un meci în care sud-americanii au ratat o mulțime de ocazii clare, în special în repriza secundă.
Final de meci!
Min. 90+4: GOL ARGENTINA! Dybala intră cu noroc în posesia mingii după o fază individuală a lui Messi și îl „execută” pe Donnarumma din interiorul careului!
Min. 87: Julian Alvarez încearcă o boltă de la mare distanță, dar Donnarumma se redresează și blochează în cele din urmă.
Min. 81: Bastoni respinge excelent cu capul șutul trimis de Lo Celso din interiorul careului.
Min. 78: Scamacca trimite un lob care cade pe plasa porții lui Martinez, dar atacantul italian fusese semnalizat în poziție afară din joc.
Min. 74: Messi trimite peste poartă din lovitură liberă.
Min. 69: Continuă duelul Messi-Donnarumma! Portarul „Squadrei Azzurra” a respins spectaculos de lângă bară șutul aproape perfect trimis de argentinian cu interiorul piciorului stâng din marginea careului.
Min. 67: Din nou Messi. De această dată, cu piciorul drept din afara careului. Donnarumma reține din nou fără probleme.
Min. 65: Donnarumma intervine și în fața lui Messi, la capătul unui contraatac-fulger al argentinienilor.
Min. 64: Ratare uriașă pentru Argentina! Lo Celso trimite în plasa laterală dintr-o poziție excelentă, cu poarta goală, după o pasă excelentă a lui Messi.
Min. 62: Di Maria din nou aproape de gol! Argentinianul a reluat din voleu, în urma unui corner executat pe 16 metri, dar mingea s-a dus pe centrul porții și a fost respinsă de Donnarumma.
Min. 60: Donnarumma respinge de sub bară șutul deviat al lui Angel Di Maria.
Min. 59: Șutul deviat al lui Locatelli este prins de Emiiano Martinez, care apoi se resimte după ce a călcat greșit.
Min. 56: Bonucci, aproape de un autogol antologic! Căpitanul Italiei a fost însă salvat în ultima clipă de Donnarumma, după ce i-a dat acestuia o pasă care se îndrepta spre propria poartă.
A început repriza secundă!
Finalul primei reprize!
Min. 45+1: GOL ARGENTINA! Lautaro Martinez îl păcălește ușor pe Bonucci la mijlocul terenului, scapă perpedincular pe poartă și îl angajează perfect pe Angel Di Maria, care scapă din marcaj și îl „execută” pe Donnarumma cu o „scăriță” de efect!
Min. 30: Emiliano Martinez respinge în corner șutul trimis de Barella din afara careului.
Min. 28: GOL ARGENTINA! Messi trece ușor de Di Lorenzo în partea stângă și îi pasează excelent în fața porții lui Lautaro Martinez, care înscrie fără emoții!
Min. 28: Lionel Messi trimite cu piciorul drept dintr-o poziție incomodă, iar Donnarumma reține fără probleme.
Min. 26: Messi șutează puternic din afara careului, însă mingea este blocată de Bonucci. Corner pentru Argentina.
Min. 24: Raspadori trimite în zid din lovitură liberă, mingea îi revine, iar el șutează din nou, însă doar în blocajul fundașilor argentinieni, care acordă corner pentru Italia.
Min. 21: Emiliano Martinez reține fără mari probleme lovitura de cap trimisă de Belotti cu „boltă”.
Min. 20: Șansă uriașă de gol pentru Italia! Romero a respins în corner o minge centrată în fața porții, care urma să ajungă la Belotti, aflat într-o poziție excelentă, cu jumătate de poartă goală.
Min. 12: Prima ocazie a Italiei și primul șut pe poartă al meciului! Șutul trimis de Rapsadori, din întoarcere, din marginea careului, a fost reținut fără probleme de Martinez.
Min. 7: Messi trimite în zid din lovitură liberă.
Min. 2: Di Maria încearcă să îl surprindă pe Donnarumma de la mijlocul terenului, însă fără succes.
A început meciul!
Echipe probabile:
Italia: Donnarumma – Di Lorenzo, Bonucci, Chiellini, Emerson – Barella, Jorginho, Verratti – Bernardeschi, Scamacca, Insigne.
Antrenor: Roberto Mancini
Argentina: E. Martinez – Foyth, Romero, Otamendi, Acuna – De Paul, Rodriguez, Lo Celso – Messi, L. Martinez, Di Maria
Antrenor: Lionel Scaloni
Italia și Argentina se vor înfrunta miercuri seară pe stadionul Wembley, în ”Finalissima” 2022. Aceasta este cea de a treia ediție din istorie a Cupei Campionilor CONMEBOL-UEFA. Italia este deținătoarea titlului european, în timp ce Argentina este câștigătoarea Copei America.
Această competiție a mai avut două ediții până acum. Inițial ea a debutat sub numele „Artemio Franchi” în anul 1985 și s-a disputat între Franța și Uruguay (2-0). A doua ediție s-a jucat între Argentina și Danemarca, în 1993, fiind câștigată de naționala sud-americană.
Italia are orgoliul rănit după ce a ratat lamentabil calificarea la Campionatul Mondial din Qatar şi vrea să mai șteargă din această rușine. De cealaltă parte, Argentina vine după parcursul aproape perfect din preliminariile din America de Sud. Naționala ”pumelor” este favorită clară la cucerirea ”Finalissima” 2022.
Meciul de pe Wembley marchează și un eveniment important pentru naționala Italiei. Legendarul fundaș Giorgio Chiellini va juca pentru ultima oară în tricoul ”Squadrei Azzurra”.
Giorgio Chiellini este căpitanul naționalei Italiei, pentru care a bifat nu mai puțin de 116 selecţii. El a reușit să marchezeși 8 goluri în perioada 2004 – 2022, în care a fost o prezență constantă în lotul Italiei.
În compartimentul ofensiv, naționala Italiei nu va beneficia de aportul celor mai buni oameni ai săi. Roberto Mancini nu i-a putut convoca pe Ciro Immobile, Federico Chiesa și Domenico Berardi. O altă absență importantă este și cea a lui MarcoVerratti.
Ne pare rău că nu îi avem pe Chiesa, Immobile, Berardi și Verratti, dar jucătorii pe care îi avem la dispoziție vor da totul. Argentina este puternică, dar și noi suntem. Meciul acesta va fi finalul unui ciclu. Asta nu înseamnă că 15-20 de jucători se vor întoarce acasă, dar de miercuri vom alinia mai mulți tineri pentru a vedea dacă ne putem baza pe ei în viitor”, a declarat Roberto Mancini înaintea meciului de pe Wembley.
În ciuda unui sezon destul de modest la PSG, Lionel Messi este în continuare o soluție pentru naționala Argentinei. Câștigătorul Balonului de Aur va juca pe Wembley împotriva Italiei.
Angel Di Maria, Nicolas Otamendi, Leandro Paredes, Lautaro Martinez sau Paulo Dybala sunt pe lista „pumelor”, care l-au convocat și pe Marcos Senesi. Fundașul are dublă cetățenie și ar putea juca și pentru ”Squadra Azzurra”.