LIVE BLOG. Zi importantă la Dinamo. Ministrul Bode a anunțat oficial construirea stadionului: „Împreună scriem istorie”

11 05. 2022, 15:50
  • 14 mai 1948. Ziua în care Dinamo București, cu ajutorul Ministerului Afacerilor Interne la momentul respectiv, a luat naștere. În următoarele decenii, formația din „Ștefan cel Mare” a devenit treptat una dintre cele mai importante echipe de fotbal din sportul românesc;
  • Miercuri, 11 mai 2022, cu o decalare de 3 zile față de ziua obișnuită a clubului, în centrul Capitalei este sărbătorită împlinirea vârstei de 74 de ani pentru cel mai titrat club sportiv din țară;
  • În cadrul acestui eveniment, sunt anunțate prezența unor personlități de marcă, atât din istoria sportivă a „câinilor”, dar și din structura Ministerului de Interne;
  • Totodată, miercuri va fi anunțată oficial și vestea pe care o așteaptă o întreagă suflare alb-roșie: construirea noului stadion din „Groapă”;
  • Evenimentul este împărțit în mai multe direcții în felul următor: deschiderea de la ora 15, meciul demonstrativ de old-boys de la 16.30, meciul de handbal Dinamo – Steaua de la ora 18.00, dar și, conform informațiilor Playsport.ro, o petrecere dedicată clubului Dinamo într-un ballroom. Playsport.ro vă va ține la curent cu evenimentele care au loc pe stadionul „Dinamo”.

Eveniment de gală pe stadionul „Dinamo”

UPDATE Jucătorii de la CS Dinamo urmăresc din tribună meciul de old-boys, în așteptarea jocului din Liga 4 cu ACS FC Dinamo București. CS Dinamo este lider la zi.

Meci de old-boys la Dinamo / Foto Playsport

UPDATE: A început meciul de old-boys organizat de Dinamo. AICI găsiți cele mai tari imagini de la fața locului.

Meci de old-boys la Dinamo / Foto Playsport

UPDATE: Vesta mult anunțată a venit. Dinamo va avea stadion nou! Ministrul de interne, Lucian Bode, a predat stadionul către Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Cseke Atilla. Acesta din urmă a anunțat planurile de construire a noii arene.

Scriem împreună istorie pentru clubul Dinamo. Cu această ocazie îi voi înmâna oficial hotărârea Clubului Sportiv Dinamo prin care se inițiază procedurile de predare a amplasamentului către Compania Națională de Investiții, în vederea construirii arenei Clubului Sportiv Dinamo”, a spus Lucian Bode, în cadrul evenimentului.

UPDATE: Ivona Patzaichin a înmânat clubului Dinamo două plachete care au aparținut marelui campion

UPDATE: A început evenimentul pe stadionul din Ștefan cel Mare. Mari personalități din istoria lui Dinamo sunt prezente, precum Mircea Lucescu, Ioan Andone, Marius Niculae, înotătorul David Popovici, sau Ivona Patzaichin, fata fostului mare campion olimpic și mondial, dispărut recent dintre noi.

Dinamo București este cel mai titrat club sportiv din țară și al doilea ca trofee la fotbal după rivalii din Ghencea. Miercuri, 11 mai 2022, cu 3 zile înainte de data oficială la care a luat naștere clubul, „câinii” aniversează 74 de ani de existență.

În cadrul Complexului Sportiv „Dinamo” va fi organizat un întreg eveniment dedicat suflării dinamoviste la care vor participa și vor fi omagiate foste glorii care au îmbrăcat tricoul alb-roșu de-a lungul anilor, începând cu ora 15.00.

Totodată, cu această ocazie, ministrul de interne, Lucian Bode, și-a anunța prezența la festivitatea organizată în complexul din „Ștefan cel Mare”.

Întreaga suflare dinamovistă așteaptă de ani buni o veste cu finalitate în ceea ce privește bătrânul stadion din „Groapă”. Cu ocazia aniversării clubului, se va anunța și momentul în care acest stadion plin de istorie va fi dărâmat pentru a face loc altuia nou.

Meci demonstrativ între glorii

A doua parte a festivității include, pe stadionul central, un meci demonstrativ de old-boys între foști jucători ai clubului Dinamo, atât fotbaliști care au îmbrăcat tricoul echipei după anii 2000, dar și generații mai vechii, din perioada 1970-1980.

Deși în presă s-a scris că cele două echipe care se vor „înfrunta” vor fi antrenate de Mircea Lucescu și Cornel Dinu, nume cu greutate în istoria clubului și, prin extensie, a fotbalului românesc, situația s-a schimbat.

Din informațiile Playsport.ro, „Procurorul”, așa cum este poreclit Cornel Dinu, fotbalist ce și-a dedicat întreaga carieră „câinilor”, nu va fi prezent la acest eveniment.

Dinamo a cucerit 18 titluri de campioană la fotbal din 1948 până în prezent, însă ultima reușită datează din 2007 când, cu Mircea Rednic la timonă, „câinii” s-au impus în prima divizie.

Se adaugă și 13 Cupe ale României, 2 Supercupe ale României, o Cupă a Ligii, o prezență în semifinalele Cupei Campionilor Europeni (1984) și una în semifinalele Cupei Cupelor (1990).

Dinamo vs. Dinamo

După încheierea partidei de old-boys, de la ora 18.00, pe stadionul central din Complexul Sportiv „Dinamo” urmează să joace ACS FC Dinamo – CS Dinamo, într-o restanță din Liga a IV-a București.

Cele două echipe care-și dispută partidele în complexul din „Ștefan cel Mare” se vor întâlni într-o partidă restantă din cadrul etapei a 24-a.

Gazdele, ACS FC Dinamo București, sau „Dinamo Badea”, așa cum este cunoscută, se clasează pe locul 7, cu șanse minime, la 4 lungimi de ultima poziție care asigură prezența în play-off, ocupată de „satelitul” celor de la Metaloglobus.

Pe de altă parte, CS Dinamo, echipa clubului sportiv antrenată de Daniel Iftodi, fost fotbalist în „Groapă” în perioada 1998-2000, este liderul la zi al sezonului regular.

In extremis, „câinii” lui Iftodi pot pierde fotoliul de lider dacă este înfrântă în cele două meciuri rămase de disputat iar Progresul 2005, echipa de pe locul secund, le câștigă pe ambele.

În partida tur, CS Dinamo s-a impus contra ACS FC Dinamo București într-o manieră categorică, scor 4-1.

Clasament Liga a IV-a București

Echipa de handbal celebrează al 18-lea titlu de campionă națională

Sărbătoarea se va muta, după încheierea meciului demonstrativ, în sala „Dinamo”. Acolo, „dulăii”, începând cu ora 18.00, vor susține ultimul meci pe teren propriu din Liga Zimbrilor împotriva rivalilor de la Steaua.

Mai mult, băieții antrenați de Xavi Pascual vor sărbători, la finalul partidei, cucerirea celui de-al 18-lea titlu național. Sportivii legitimați la Dinamo au câștigat întrecerea internă de câteva etape, însă, cu ocazia meciului cu Steaua, vor primi și trofeul de campioni, la care se adaugă medaliile de aur.

Dinamo își trece în cont încă un titlu, al 18-lea, dar și al șaselea consecutiv. Ar fi putut fi 7 la rând, dar în sezonul 2019-2020, competiția a fost întreruptă din cauza pandemiei de coronavirus.

Astfel, alb-roșii revin în Liga Campionilor la Handbal după ce, în actuala stagiune s-au aflat în „grupa morții”, alături de formații precum Barcelona, Paris Saint-Germain, Viva Kielce sau Veszprem.

„Dulăii” au șansa de a realiza dubla campionat-cupă. Handbaliștii de la Dinamo s-au calificat în final four în Cupa României. Această fază a competiției se va desfășura în weekend-ul 14-15 mai, la Constanța.

În semifinale, Dinamo înfruntă pe Minaur Baia Mare iar, în cazul calificării în finală, va juca împotriva câștigătoarei dintre Dobrogea Sud și Steaua.