Lionel Messi, decisiv la meciul de debut al lui Sergio Ramos pentru PSG. Parizienii s-au chinuit cu lanterna roșie din Ligue 1

Bădulescu Silvian 28.11.2021, 17:02
Lionel Messi, decisiv la meciul de debut al lui Sergio Ramos pentru PSG. Parizienii s-au chinuit cu lanterna roșie din Ligue 1

Paris Saint-Germain s-a impus în meciul cu Saint-Etienne, din etapa a 15-a a Ligue. Deși a fost un meci între locul 1 și locul 19, parizienii au avut de furcă cu „verzii”.

Lionel Messi, trei pase decisive

Cu o garnitură de start ce i-a avut, printre alții, pe Lionel Messi, Di Maria, Neymar și Mbappe titulari, PSG ar fi trebuit să aibă un meci ușor. Trebuie ținut cont și de faptul că „verzii” se aflau pe locul 19 în Ligue 1, iar, cu această înfrângere, au picat pe ultima treaptă a clasamentului. PSG a marcat târziu golurile care au făcut diferența.

Neymar a deschis scorul încă din minutul 5, dar reușita a fost anulată din camera VAR, după un offside. În minutul 23, Denis Bouanga a deschis scorul, iar Saint-Etienne conducea pe tabela de marcaj. Marquinhos a egalat în minutul 45+2, din pasa lui Messi, prima din această partidă.

Cu un cartonaș roșu primit de Kolodziejczak, Saint-Etienne a fost nevoită să joace o repriză întreagă în 10 oameni. Aceștia s-au apărat eroic, dar PSG s-a desprins în minutul 79, prin golul lui di Maria, din pasa lui Messi. Tabela a fost închisă de căpitanul Marquinhos, cel care a realizat dubla, din pasa aceluiași Lionel Messi.

Neymar a ieșit pe targă

Fotbalistul brazilian a avut o evoluție ștearsă pe tot parcursul partidei, iar ghinionul său a atins punctul maxim în minutul 88. După ce a călcat strâmb, acesta a început să plângă de durere și a fost înlocuit de Dina Ebimbe.

Staff-ul celor de la PSG a fost nevoit să-l scoată pe acesta în afara terenului cu o targă. Se așteaptă ca brazilianul să lipsească o perioadă mai lungă de timp, ținând cont că nu este prima accidentare pe care o suferă la gleznă.

Sergio Ramos, primele minute în tricoul PSG-ului

Sergio Ramos a semnat în vară cu Paris Saint-Germain, după 16 ani în tricoul lui Real Madrid. Venit din postură de jucător liber de contract, spaniolul nu a apucat să dispute vreo partidă la PSG, până la cea cu Saint-Etienne.

El a fost accidentat, iar acest meci a fost de-abia al șaselea pe care l-a disputat în 2021, la echipele de club. De altfel, stagiunea 2020-2021 a fost una dificilă pentru căpitanul naționalei Spaniei. El nu a apărut decât în 21 de partide din cauza problemelor medicale. Mai mult, a ratat și EURO 2020 din cauza indisponibilității sale.

În meciul din etapa a 15-a a Ligue 1, el a evoluat pe durata celor 90 de minute. Nu a primit niciun cartonaș galben, iar site-ul de specialitate SofaScore i-a acordat nota 7,2. MVP-ul meciului a fost argentinianul Lionel Messi, cu un rating de 8,7.

 

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622