Liderul din vestiarul de titlu al lui Hagi a plecat după numai 6 luni de la Apollon și vine la CFR Cluj
Andrei Artean s-a înțeles cu CFR Cluj și va ajunge sub comanda lui Dan Petrescu la startul pregătirilor pentru noul sezon.
Plecat la Apollon, în Cipru, în schimbul a 50 000 de euro, fostul fotbalist al Farului a rezistat departe de România doar 6 luni. Unul dintre oamenii apreciați enorm de Hagi, Andrei Artean (30 de ani) a fost prezentat oficial de CFR.
„Bine ai venit, Andrei Artean!
Suntem bucuroși să vă anunțăm că, începând de astăzi, Andrei Artean este noul mijlocaș al echipei noastre.
Un fotbalist experimentat, cu aproape 380 de meciuri jucate, Artean și-a petrecut cea mai mare parte a carierei la Farul Constanța, formație pentru care a bifat peste 200 de partide și alături de care a obținut o Cupă, o Supercupă și un titlu de Campion.
Andrei vine în Gruia de la Apollon Limassol, formație pentru care a jucat, de la începutul acestui an, 22 de meciuri. În prima divizie din România, mijlocașul a evoluat și la Poli Timișoara, îmbrăcând tricoul bănățenilor în 106 partide.
Îi urăm bun venit și cât mai multe reușite alături de CFR Cluj!”, este prezentat Artean pe pagina oficială a clubului.
Artean se înscrie în politica lui Dan Petrescu de a semna fotbaliști cu experiență, care să-l ajute instant la îndeplinirea obiectivului. În noul sezon, CFR are ca misiune să recucerească titlul în Liga 1, după doi ani fără „medalie” de aur în club. Anterior, CFR-ul câștigase 5 titluri la rând.