Liber la parizer, păzit de bodyguard! Imagini EPICE cu Șucu: a luat brânză și carnea „săracului” de pe capota unei mașini!

30 03. 2024, 19:51

Dan Șucu trăiește printre suporteri, exact ca un fan normal, drumul până la Craiova. Patronul Rapidului e în centrul atenției la fiecare oprire pe care autocarul o face în drum spre Oblenemco.

După ce a făcut coadă la poze într-o benzinărie, Șucu nu s-a abținut nici de la deliciile propuse de rapidiști. A luat parizer și brănzî direct de pe capota unei mașini transformate în masă de seară. Milionarul a decojit bucata de carne, a suprapus-o peste o bucată de pâine și a mușcat cu poftă. Șucu a fost înconjurat din nou de fani și de reprezentanții mass-media. A refuzat să ciocnească un pahar de țuică atunci când un suporter s-a oferit să-l cinstească. Scenele au fost filtrate atent de câțiva bodyguarzi, care l-au observat atent pe Șucu pe toată durata deplasării în Oltenia.

Și celălalt acționar rapidist, Victor Angelescu, a gustat din preparatele oferite de fani.

„Am mâncat, acum să facem și treabă bună la meci”, a concluzionat Șucu înainte să se urce înapoi în autocar.

Sursa foto: gsp.ro