Leonard Doroftei a vorbit deschis despre plecarea sa din România. Fostul boxer s-a mutat în Canada sătul de problemele din țara natală.
„Moșu” e antrenor de box la Laval, oraș din provincia Quebec. Campionul mondial a povestit prin ce a trecut în Ploiești, acolo unde își deschisese o afacere. Doroftei nu l-a iertat nici pe Titi Tudor, fostul său antrenor.
„Nu am cerut ceva. Primăria mi-a oferit, asta a fost durerea mea, mi-a dat, apoi mi-a luat, mi-am băgat banii acolo și apoi au dispărut. M-am trezit cu nea Titi ( – antrenorul Titi Tudor) acasă și mi-a spus să mergem la Primărie. A vorbit cu primarul și i-a cerut acestuia o afacere.
Imediat, primarul a scos o hârtie și ne-a oferit un spațiu. Când am văzut ce este acolo… Am adus un proiectat și când am aflat cât costă, nea Titi m-a lăsat singur și așa m-am curățat. Am picat într-o poveste aiurea. Am încercat să fac ceva și aia a fost. Finalul îl știți. Titi s-a retras, m-a lăsat singur.
Mi-au dat acel spațiu pentru 25 de ani. După 10 ani am primit notificare să-l evacuez pentru că au pus bulina roșie pe clădire. Acolo au fost ultimii mei bani. Nici casa nu am terminat-o, iar proiectantul a cerut de zece ori mai mult decât a spus inițial. Cine vrea să înțeleagă bine, cine nu, să fie sănătos.
Problema este că trebuia să fiu matur, să-mi fac sală, dar nu am vrut pentru că îi făceam concurență antrenorului meu, cel care m-a lăsat singur. Afacerea a picat aiurea, de aia am și luat foc. A fost dureros. Am picat într-o mocirlă. Împins în ea.
Acolo, acum, spațiul e gol, e paragină, nu e reparat. Au vrut să mă protejeze să nu cadă blocul pe mine, dar pe oamenii ăia de ce nu-i ajută, să le repare blocul? Am citit unele comentarii și știu ce gândește lumea. Ar fi bine să-și vadă fiecare de treaba lui.
Am investit banii mei, munciți, ce am câștigat eu nu am câștigat ușor. Eram plin de sânge, așa câștigam banii. Pentru că nu am avut nicio culoare politică, au profitat de mine cât au putut. Și s-au apucat să mă lovească. M-a sunat cineva, nu direct Băsescu, am refuzat propunerea și de atunci toate s-au dus în cap”, a declarat Doroftei, la Radio Gold FM.
Fostul boxer se gândește la un moment dat să se întoarcă în România.
Am avut nevoie de schimbare. Mă afundam în fiecare zi și nu înțelegeam de ce, nici acum nu înțeleg. Mi-am revenit. Într-o bună zi voi lua decizia să mă întorc. Am avut o perioadă în care tot ce făceam ieșea aiurea. Mă omoară dorul de casă. În Canada este enervant de multă liniște. Nici claxoane la semafor nu auzi.
M-a ajutat faptul că am stat aici în Canada. Am luat-o de la zero, sunt bine. Mă întorc mai puternic. Niciodată nu am fost așa puternic și determinat și sigur pe ce fac. Nici când urcam în ring.
Nu aparțin acestui loc, dar a fost nevoie de o perioadă să-mi revin, să înțeleg ce se întâmplă cu mine. Am greșit pentru că nu am făcut ceea ce știu să fac. Cu siguranță mă voi întoarce. Să fiu un antrenor perfect, a spus Doroftei pentru Radio Gold FM.