Zvonurile legate de o eventuală plecare a lui Leo Messi, de la PSG, prind tot mai mult contur, în fiecare zi. Este o măsură care, la prima vedere, ar mulțumi pe toată lumea. Clubul ar economisi un salariu uriaș, fanii nu îl mai suferă, iar fotbalistul ar putea să își vadă visul cu ochii: reîntoarcerea la Barcelona, pentru a-și încheia cariera.
Starul argentinian ar fi avut o înțelegere cu clubul parizian, pentru prelungirea înțelegerii cu un an. Dar acest lucru nu mai pare să se petreacă. Pe de-o parte clubul este tot mai presat de fani să scape de el, furioși pe prestațiile tot mai indiferente ale argentinianului. Conducerea francezilor nu ar spune nu despărțirii de Messi, dar și de Neymar, pentru a economisi două salarii uriașe și a revitaliza echipa. De aceea, șansele ca un nou contract să i se ofere campionului mondial sunt tot mai mici. Acesta va părăsi gratis Parisul, la vară, iar destinația favorită ar fi exact echipa lui de suflet, Barcelona.
Messi nu a vrut niciodată să plece de la catalani, iar conducerea clubului încearcă să se revanșeze în fața fanilor. Revenirea lui Leo ar reprezenta exact finalul de poveste ideal pentru ultimii ani din cariera starului. Magicianul s-ar întoarce să contribuie la construirea viitoarei echipe de succes la Barcelona.
La doi ani de când s-a despărțit, printre lacrimi, de echipa care l-a consacrat, starul argentinian e gata să revină. Barcelona are în continuare mari probleme financiare, dar depune toate eforturile pentru a duce la bun sfârșit această mutare.
Presa internațională anunță că au fost demarate deja discuțiile în vederea colaborării cu mai mulți sponsori importanți care să asigure sumele necesare, fără încălcarea fairplay-ului financiar impus cluburilor din La Liga. Planul este ca Messi să primească un salariu modest, căruia să i se adauge și o parte din profitul comercial generat de revenirea sa, pentru a putea fi răsplătit pe măsură.
De altfel, conducerea grupării blaugrana a confirmat, prin vocea vicepreședintelui Rafa Yuste, interesul pentru readucerea campionului mondial la finalul actualei stagiuni, din postura de jucător liber de contract. „Am purtat discuții cu cei din anturajul lui Leo Messi. Leo știe cât de mult îl apreciem și mi-ar plăcea să se întoarcă aici. Cu siguranță, Messi iubește clubul Barcelona și orașul, așa că sperăm să găsim condițiile corecte ca el să continue să scrie istorie aici”, a declarat oficialul.