UTA Arad a învins-o acasă, scor 1-0, pe FC Botoșani, într-un meci din cadrul etapei a 3-a din play-out-ul SuperLigii.
Leo Grozavu, antrenorul oaspeților, s-a arătat dezamăgit de prestația echipei sale, în deplasare, la Arad.
”Eu nu am multe de declarat, am făcut o partidă modestă spre slabă, am pierdut meritat, dar câştigăm împreună şi pierdem împreună. N-am reuşit să ne depăşim condiţia de echipă care se va lupta până în ultima clipă pentru salvare. Pierzi un meci şi eşti în zona nisipurilor mişcătoare. Mulţi jucători au fost sub randamentul obişnuit.
Singura supărare e accidentarea lui Mitrov şi mi s-a spus că a luat mingea, dar i s-a luat genunchiul la intrare din spate. Domnul arbitru nu a dat nici fault, iar jucătorul s-a accidentat, nu ştim cât va fi indisponibil.
Sunt zile în care indiferent de ce faci, ce spui… Nici jucătorii veniţi de pe margine n-au reuşit să aducă ceva. Nu a fost ziua noastră. I-am consolat pe toţi, dar nu pot fi supărat. Azi n-am meritat.
Da, nu avem licenţă UEFA pentru baraj, dar să rămânem stabili, cu picioarele pe pământ. În Europa trebuie să faci altceva, să nu ne agităm. Nu suntem pregătiţi pentru Europa”, a răbufnit Leo Grozavu.
Echipele care au evoluat:
UTA ARAD: D. Iliev – Dussaut, Poulolo, Benga, Trif – C. Mihai (A. Dragoş 46), Rassoul (Râpă 66) – V. Costache (Effiong 66), Mpoku, Omondi (I. Conte 90+4) – Harrison (Tzionis 66). ANTRENOR: Mircea Rednic
FC BOTOŞANI: Anestis – Adams Friday, Celea, P. Iacob, M. Pavlovic – Aldair Ferreira (Charles Petro 68), Papa (Şeroni 90+2) – G. Cîmpanu (Bodişteanu 46), Ongenda (R. Benzar 68), Mitrov (R. Filip 43) – Chică-Roşa. ANTRENOR: Leo Grozavu