Antrenorul Poli Iași, Leo Grozavu, crede că a pierdut meciul din etapa a 26-a cu Petrolul Ploiești cu 2-1 pentru că momentele decisive din partidă nu au fost tratate cum trebuie de echipa sa.
Victoria petroliștilor a venit în minutul 90+4, după ce debutantul Berisha a marcat în urma unei execuții spectaculoase.
„La final e 2-1, felicit echipa gazdă. Vă rog să spuneți dvs despre arbitraj. N-am spus nimic despre arbitraj. Nu vă pot spune nimic decât despre jucătorii mei și echipa mea. Avem problemele noastre, dar jocul e făcut din momente, iar momentele decisive n-au fost tratate pentru noi.
Consider că prima repriză am făcut ce trebuia să facem. Pe final de joc am avut o bară la care toată lumea era spectatoare. Cam ăsta e fotbalul, făcut din momente, n-avem ce face”, a declarat Grozavu, după meci.
Poli Iași a început vijelios, iar la pauză era 1-0 pentru moldoveni. Pe final, au avut o bară, a lui Mihai, însă ghinionul i-a lovit în ultimul minut pe cei de la Poli.
În prima repriză, fundașul ploieștean Paul Papp trebuia eliminat după un fault dur asupra lui Rareș Ispas, însă arbitrul Horia Mladinovic i-a arătat doar cartonașul galben. Deși Papp l-a călcat pe adversar chiar deasupra gleznei, ceea ce l-a făcut să urle de durere, arbitrul a considerat că a fost fault de galben, în timp ce arbitrii din camera VAR, Sorin Costreie și Cătălin Busi, au considerat că nu trebuie eliminat fundașul petrolist.
Leo Grozavu a refuzat să discute despre această fază, când a fost întrebat de părerea sa.
„Întrebati pe altcineva, nu vă pot spune dacă e just sau injust, cei care au văzut jocul pot să vă spună, eu vă spun despre joc, despre jucătorii mei, altceva n-am ce declara, daca e just sau injust”, a mai spus antrenorul de la Poli Iași.