Laszlo Balint, prezentat oficial la Petrolul! Pe ce perioadă a semnat
La aproape o lună de când s-a despărțit de Florin Pârvu, Petrolul a numit un nou antrenor principal. Laszlo Balint a dat curs propunerii venite din partea lui Marian Copilu, iar mutarea a fost anunțată oficial.
Până să ajungă la această variantă, oficialul „lupilor galbeni” a negociat, printre alții, cu Marius Șumudică și Eugen Neagoe. Primul a decis să se angreneze într-un nou proiect din sezonul viitor, iar „Geană” a preferat să rămână la FC Argeș.
Laszlo Balint, noul antrenor al Petrolului. Toate detaliile mutării
Laszlo Balint a semnat un contract valabil doar până la sfârșitul actualei stagiuni, iar din staff-ul său vor face parte secunzii Florin Stîngă, Alin Pînzaru și Cezar Zanfir , Cătălin Grigore în calitate de antrenor cu portarii, respectiv preparatorii fizici Alexandru Radu și Laurențiu Marinescu.
Stîngă a pregătit echipa în primele trei meciuri din playout, iar această schimbare a venit ca urmare a eșecului fără drept de apel, scor 0-4, suferit în fața celor de la FC Voluntari, antrenați chiar de Florin Pârvu.
„FC Petrolul Ploiești a ajuns la un acord cu Laszlo Balint, cel care va fi, începând din această săptămână, noul antrenor principal al “galben-albaștrilor”. Înțelegerea se va întinde până la finalul stagiunii 2024-2025. Laszlo Balint va colabora cu un staff tehnic din care vor face parte Florin Stîngă, Alin Pînzaru, Cezar Zanfir (antrenori secunzi), Cătălin Grigore (antrenor pentru portari), Alexandru Radu și Laurențiu Marinescu (preparatori fizici). Vă dorim mult succes și cât mai multe realizări în haita lupilor galbeni!”, a transmis Petrolul.
Stîngă, după umilința cu FC Voluntari: „Nu suntem la retrogradare”
La flash-interviul de după meciul cu FC Voluntari, Florin Stîngă le cerea scuze suporterilor, dar atrăgea totodată atenția că echipa nu tremură pentru evitarea retrogradării, precum Dinamo, care ocupă penultima poziție, cu doar două puncte avans față de „lanterna roșie” FC Voluntari.
„Este o seară neagră. Nu ne-a ieșit nimic. Ne-am dezamăgit suporterii. Trebuie să o uităm. La pauză, i-am încurajat și le-am spus că putem să întoarcem rezultatul. Am încredere totală în jucătorii mei. Aș vrea să le cer scuze suporterilor. Toate echipele mari au mai luat bătaie.
Petrolul nu este la retrogradare. E normal ca suporterii să ne huiduie. Suporterii și-au susținut mereu echipa. Normal că sunt probleme. Ce să spună Botoșani sau Dinamo? Țicu este căpitanul echipei. Trebuie să depășească acest moment”, spunea fostul antrenor interimar al Petrolului.