Adrian Mutu a fost atacat de Neftchi, la o lună după ce s-a despărțit de azeri.
Adrian Mutu s-a despărțit la finalul anului trecut de Neftchi Baku, după ce a antrenat-o timp de cinci luni. Între timp, „Briliantul” și-a găsit angajament la CFR Cluj, unde a devenit antrenor principal.
La o lună după plecarea lui Mutu, Farrukh Mahmudov, directorul executiv al lui Neftchi Baku, l-a criticat pe tehnicianul român, pentru stilul de joc „laș” pe care i l-a insuflat lui Neftchi.
„Chiar dacă nu ocupam poziția dorită în clasament, nu eram într-o situație critică din punct de vedere al rezultatelor, eram la doar un punct în spatele locului 2. Totuși, stilul de joc pe care îl avea era unul laș. E păcat că a existat un stil de joc nedemn pentru numele lui Neftchi”, a spus Mahmudov, într-un interviu pentru Sportal.
Adrian Mutu va debuta luni, de la ora 20:00, pe banca lui CFR Cluj, împotriva celor de la FC Voluntari, în etapa a 23-a din Superliga. Meciul va putea fi urmărit, în format live, pe playsport.ro.
„Briliantul” a vorbit despre obiectivele pe care le are la CFR Cluj, dar și despre faptul că elevii săi trebuie să dea tot ce au mai bun pe teren, deoarece nimeni nu are răbdare cu ei.
„În ceea ce privește contractul, pentru mine în momentul ăsta banii nu sunt importanți, e o investiție pe care o fac în mine însumi, e o provocare mare să fiu la un club de acest gen și sper să și confirm.
De aceea pentru mine, banii sau alte lucruri nu au contat. Eu vreau să mă gândesc la prezent și la viitorul apropiat, ne așteaptă meciuri grele, sper să pot să le arăt tuturor și să demonstrez de ce sunt în stare, împreună cu echipa.
Ținând cont de cum ne aflăm în clasament și de distanța care este între noi și FCSB, dar și între noi și celelalte, care nu e foarte mare, trebuie să fim foarte atenți și să ne gândim doar la noi, să o luăm joc cu joc, fără să ne uităm la ceilalți.
Mă aștept din partea echipei să văd o reacție după înfrângerea de la Botoșani, să reînviem spiritul pe care l-a avut CFR în anii trecuți, acela de învingători. Suntem la CFR și nimeni nu are răbdare.
Avem două obiective: câștigarea campionatului și Cupa României. Trebuie să le îndeplinim pe amândouă, cu toate că ne este foarte greu, avem adversari pe măsură”, a declarat Adrian Mutu, în cadrul unei conferințe de presă.