Larisa Iordache se pregătește să intre în rândul femeilor căsătorite și și-a ales nașii de nuntă. Antrenoarea clubului Dinamo știe deja cum va arăta rochia de mireasă. Mai mult, ea a spus că își dorește o petrecere restrânsă.
Larisa Iordache și iubitul ei, Cristian Chiriță, fac pregătirile pentru nunta lor, care va avea loc anul următor. Cei doi și-au ales deja nașii și spun că au foarte multe de învățat de la ei.
Am ales nașii. Chiar acum o săptămână am fost să îi cerem, să facem totul ca la carte, iar ei sunt foarte încântați, au acceptat imediat și ne înțelegem foarte, foarte bine. Sunt prieteni de-ai noștri, sunt o familie foarte frumoasă, cu doi copii frumoși, avem foarte multe lucruri de învățat de la ei, atât pe plan personal, cât și pe plan profesional.
Ne bucurăm atunci când mergem la ei sau ei vin la noi, pentru că suntem pur și simplu prieteni, ne sfătuim și suntem alături unii de ceilalți.”, a povestit Larisa Iordache, conform playtech.ro.
Larisa Iordache a dezvăluit că nu a lăsat nimic în stand-by. Cei care le vor fi nași au acceptat imediat propunerea, iar cununia civilă este programată să aibă loc anul acesta, într-un cadru restrâns, în timp ce cununia religioasă se va desfășura anul viitor. La eveniment sunt așteptați toți cei care vor să le fie alături în ziua în care fosta mare gimnastă va îmbrăca rochia de mireasă.
Nu am lăsat nimic în stand-by, ci am făcut pași în acest sens. Anul acesta vom face cununia civilă și poate și o mică petrecere alături de cei dragi, de asemenea, anul viitor vom face cununia religioasă și petrecerea cea mare, iar toți oamenii care vor să fie alături de noi, îi așteptăm să vină, să ne distrăm împreună.”, a mai spus Larisa Iordache, potrivit sursei citate mai sus.
Antrenoarea celor de la Dinamo a declarat că își dorește ca rochia de mireasă să o reprezinte și să fie ideală pentru ea. Tânăra are mai multe idei. Ea a spus că rochia trebuie să fie lungă și cât mai strânsă pe corp, pentru a-i pune în valoare formele lucrate la sală. Modelul va fi unul simplu și elegant. Șatena a mai spus că îi plac elementele din dantelă, ce duc rochia într-o zonă și mai elegantă.