Larisa Iordache, multiplă medaliată cu aur la campionatele europene de gimnastică, are un nepot pe care îl iubește ca pe ochii din cap. Antrenoarea de la CS Dinamo se luptă să-și împlinească un vis: acela de a deveni mamă. Până la a-și împlini visul, fosta mare campioană a României se bucură de fiul fratelui său.
Larisa Iordache, fostă gimnastă medaliată cu bronz la Jocurile Olimpice de la Londra, din 2012, așteaptă cu nerbădarea venirea noului an. Tânăra a vorbit din nou despre momentul în care va fi mamă pentru prima dată. Ea are un nepoțel din partea fratelui său, dar visează la momentul în care va avea un copil.
Sunt mătușica de când s-a născut Tiago și petrecem foarte mult timp împreună, pentru că ne place să stăm împreună. Am venit aici să ne jucăm, mai ales că la înălțime sunt aproape cât el! Ne place să facem lucruri faine, să ne dăm pe topogan, să ne jucăm, să mergem la film, ne înțelegem foarte bine!”, a povestit fosta campioană olimpică.
În prezent, Larisa se ocupă de câteva grupe de junioare. Ea speră ca anul viitor să își împlinească visul de a aduce pe lume un copil, dar nu vrea să renunțe nici la carieră.
În 2024 îmi doresc liniște, să îmi îndeplinesc toate obiectivele pe care mi le-am propus și să îmi fie mie bine, să ajung la competiții cu copiii, să câștigăm medalii, să stau împreună cu familia mea. Anul acesta am învățat că timpul petrecut împreună cu cei dragi este mult mai important.”, a mai povestit Larisa Iordache, conform click.ro.
Antrenoarea de la Dinamo a subliniat că îi face tot felul de cadouri nepotului său și adoră să îl vadă că se bucură de daruri. Ea a spus că micuțul și-a dorit multe jucării de Crăciun. De asemenea, a amintit că el își va sărbători în a doua lună a anului viitor ziua de naștere, ocazie cu care îl va copleși cu daruri.
Tiago își dorește tot felul de jucării și un telefon. Încercăm să îi îndeplinim fiecare dorință, pentru că este primul copil din familie, are 4 ani și 10 luni, împlinește 5 ani în februarie și suntem toți în jurul lui, se răsfață! Este băiețelul fratelui meu.”, a conchis fosta mare gimnastă a României.