PSG a fost la un pas de eșec pe propriul teren, în cea mai recentă etapă din Ligue 1. VAR-ul a salvat-o, însă, chiar la ultima fază a meciului.
Totuși, campioana Franței se îndreaptă spre un nou titlu, în condițiile în care are un avans considerabil – 11 puncte – față de principala urmăritoare, Brest. Podiumul este completat de AS Monaco.
În partida cu Rennes, precedată de un moment de reculegere în memoria fostului antrenor al parizienilor, Artur Jorge, Amine Gouiri a deschis scorul la primul șut pe poartă al echipei sale. Era minutul 33, iar parizienii irosiseră până atunci mai multe ocazii, printre care șutul lui Vitinha, la care Steve Mandanda a avut un reflex spectaculos.
Benjamin Bourigeaud putea dubla avantajul oaspeților, în minutul 69, dar a trimis pe lângă din câțiva metri. Această ratare s-a „răzbunat”, însă, chiar la ultima fază.
Mai exact, în minutul 90+7, când Goncalo Ramos a obținut un penalty, după ce arbitrii din camera VAR au apreciat intervenția lui Mandanda ca fiind neregulamentară. Portughezul a transformat și a evitat înfrângerea pentru PSG.
În altă ordine de idei, Kylian Mbappe părea să aibă drum liber spre Real Madrid după ce a decis să nu-și prelungească înțelegerea cu formația de pe Parc des Princes, scadentă în vară, dar lucrurile nu sunt chiar atât de simple. Conform celei mai recente ipoteze, există șanse ca mutarea să nu se mai realizeze.
„Mbappe va fi jucătorul lui Real Madrid abia când va fi prezentat pe Santiago Bernabeu. Cu atâtea rude, impresari, intermediari și răsturnări de situație, nu există nicio garanție că atacantul a semnat. Vom ști cu siguranță doar atunci când literalmente se va afla acolo.
Drepturile de imagine sunt o chestiune ușor de depășit, dar din cauza pretențiilor olimpice ale lui Mbappe (n.r. vrea să participe cu naționala Franței la JO 2024) și cu prezența din ce în ce mai constantă a părinților săi, chiar și niște negocieri simple sunt departe de a garanta ceva.
Fanii echipei se vor bucura atunci când această telenovelă se va sfârși, chiar și dacă asta ar însemna că Mbappe nu mai vine. Oricum, în acest moment sunt fericiți cu Vinicius, Rodrygo și Bellingham în atac”, a transmis thetrivelaeffect.com.