”La mulți ani”, de la Hagi și Popescu! Mircea Rednic, demis chiar de ziua lui, pentru a 3-a oară în carieră

09 04. 2021, 15:22
Mircea Rednic, demis a 3-a oară de ziua lui

Mircea Rednic împlinește astăzi 59 de ani însă nu s-a putut bucura de ziua lui. Antrenorul a primit un cadou, de „La mulți ani” de la Hagi și Popescu, pe care nu o să-l uite niciodată. Cu toate că n-ar fi o surpriză originală pentru el, acesta fiind demis de alte două ori chiar de ziua lui de naștere, sigur nu o să uite prea curând nici acest eveniment.

„Experimentul” Mircea Rednic aluat sfârșit. Gică Hagi l-a demis de la Viitorul

Mircea Rednic a terminat-o cu Viitorul chiar de ziua lui

Hagi a luat o decizie radicală după ce FC Viitorul a pierdut meciul cu Poli Iași, scor 1-2. Finanțatorul echipei din Constanța l-a demis pe Mircea Rednic chiar astăzi, în ziua în care antrenorul împlinește 59 de ani.

Este adevărat că Gică (n.r. Hagi) va veni mai aproape de echipă. Este un moment dificil, în care trebuie să strângem rândurile. Toți trebuie să ajutăm cât mai mult pentru a salva situația, iar play-out-ul este unul foarte dificil”, a spus Gică Popescu.

Aceste cuvinte au lăsat de înțeles că Gică Hagi este cel care ar putea ocupa iar postul de antrenor. Viitorul a pierdut primele două jocuri din play-off 2 în campionatul Belgiei.  Astfel, cu Mircea Rednic pe bancă, Viitorul a ratat calificarea pentru play-off 1.

Este nevoie de experiența lui și sunt convins că ne va ajuta, așa cum a făcut-o mereu. El a creat acest sistem, această filosofie de joc și el știe cel mai bine cum trebuie implementată”, a mai spus Gică Popescu pentru ProSport.

„Puriul” a fost demis de trei ori de ziua lui. Prima dată a primit chiar și flori pentru a rezista veștii

Mircea Rednic a fost dat afară de la Rapid cu flori

Prima demitere a antrenorului a avut loc în 2001, la primul său mandat la Rapid. Atunci, pe 9 aprilie, George Copos mers în cantonamentul echipei pe care o patrona pentru a da vestea cea mare. Fostul acționar din Giulești l-a anunțat pe Rednic că-l dă afară în timp ce-i oferea un buchet de flori.

În anul 2014 a avut loc a doua demitere. La acea vreme „Puriul” era antrenorul celor de la Gente. Plecarea din Belgia a avut loc tot de ziua tehnicianului. Atunci împlinea 52 de ani chiar în ziua în care i s-a încheiat contractul.

Se pare că nici Hagi nu s-a putu abține să repede schema. De această dată, la 59 de ani, tehnicianul este pedepsit pentru că a dus Viitorul pe locul 11 în Liga 1, cu 31 de puncte, la egalitate de puncte cu FC Voluntari.

Te gândești la toate, încerci să analizezi, îți reproșezi în unele momente. Când nu sunt rezultate, antrenorul e responsabil. Ne gândim. Acum nu vreau să vorbesc de plecare pentru că muncim bine. Le trebuie timp celor tineri. Vedem!”, a spus Rednic, la finalul partidei cu Poli Iași.