Daniel Pancu (45 ani) a renunțat la o sumă uriașă din dragoste pentru Rapid.
Actualul antrenor al naționalei U21 a povestit, recent, o întâmplare petrecută în urmă cu câțiva ani, atunci când acesta avea să fie demis de pe banca formației ce ocupă în acest moment locul 8 în Superliga.
Daniel Pancu este o legendă a Rapidului, grupare pentru care a renunțat la foarte mulți bani în trecut. Concret, fostul atacant a ocupat funcția de antrenor principal al giuleștenilor începând cu anul 2018, însă 2 ani mai târziu conducerea avea să-l demită. În această situație, Pancu avea de primit 167.000 despăgubiri salariale, însă acesta a ales să primească doar un salariu, în schimb.
”E greu să mă compar cu cineva, pe subiectul banilor, e imposibil, vreodată în istorie. Pot să vin și cu documente. Pe domeniul ăsta e greu să concureze cineva vreodată, nu în ăștia 100 de ani pe care îi are Rapid acum, și în următorii 100.
Doar dacă nu mai vine un nebun ca mine. Au fost mulți care au marcat goluri, mulți care au făcut spectacol în Giulești, mulți care au fost atașați de culori, dar strict financiar, e foarte greu.
Și ca antrenor, doar dintr-o semnătură, îmi calculaseră 167 de mii de euro. Am zis că da, seara, dar dimineața, ce să mai, nu mai îmi trebuie. Am mai stat două luni președinte de formă, mi-am luat salariul, după am plecat la Iași. Mulți nu știu, am renunțat și ca antrenor.
Eram nebun. Puteam să iau banii ăștia, îi dădeam jumătate la un copil, jumătate la alt copil, mergeți să faceți facultatea. Dintr-o semnătură, din pix. Mi-au spus oamenii că sunt prost, nu sunt prost”, a mai sus Pancu.”, a declarat Pancu la emisiunea Suflet de rapidist.